Lumea zânelor si a Blajinilor incepuse să fie uitată. Apropo, știți cine erau Blajinii? Erau vrăjitori buni, puternici, zâmbitori tot timpul, care îi ajutau pe oameni. Dar povesti despre ei și despre zâne erau tot mai putine. Pe cele scrise demult-demult le cam uitase lumea. Iar pe cele care nu fusesera incă uitate nu prea mai avea cine să le spună.

Iar când copiii uită de zâne și de Blajini, acestia iși pierd puterea.

Da, e adevarat. Aceste ființe fantastice pot face minuni doar atunci când cei mici se gândesc la ei. De aceea au aparut pe Pamant, ca să ii ajute pe copii, la nevoie. Atunci când sunt triști, când au o problemă la care nu-i cunosc solutia, atunci când sunt bolnaviori, când se simt singuri, când le e frică de întuneric sau când visează urât.

Tot mai slăbiți de puteri, Zânele și Blajinii nu mai știau ce să facă. Un porumbel din aur le-a dus însă la fiecare un mesaj prin care Zâna Zânelor îi cheama la castelul ei. Au mers pe jos, ca orice om, pentru că nici măcar nu mai puteau să zboare. Castelul era făcut din flori de toate culorile prinse între ele cu raze de soare ziua și de lună noaptea. Era acolo un parfuuum…incredibil! Ordinea și curățenia în castel erau păstrate de păsări cu pene vopsite în culorile curcubeului. Micuțele zburătoare schimbau florile ce se ofileau cu altele proaspete și înlocuiau razele de Soare cu cele de Lună atunci când ziua se transforma în noapte.

Zâna Zânelor îi aștepta în sala cea mare, care avea stele pe tavan. Așa cum auziți, stele, desi în castel nu era întuneric niciodată. Zâna Zânelor nu doarme pentru că trebuie să aibă mereu grijă ca binele să învingă răul. Obosiți și prăfuiți, au intrat în sală Zâna Măseluță, Ursitoarele, Zâna cea Bună și Blajinii. Zâna Zânelor le zâmbea cu drag, deși era îngrijorată de ce se întâmpla.

– Bine ați venit, dragi Zâne și buni Blajini. V-am chemat pentru că trebuie să facem ceva ca să fim din nou în preajma copiilor. Noi avem nevoie de bunătatea lor, ei au nevoie de putere noastră. Ursitoarelor, vă văd tare supărate. Spuneți ce aveti pe suflet…
– Zână a Zânelor, păi cum să nu fim supărate?! Locul nostru în lume a fost luat de niște femei care merg la petrecerile copiilor foarte mici. Se îmbracă în tot felul rochii ciudate, se rujează și se dau pe față cu multe farduri. Apoi, cu niște baghete din plastic arată spre bebeluși, dansează, mănâncă tort, fac fotografii cu părinții și apoi pleacă. Copiii sunt atât de mici încât nici nu le vor ține minte iar ele nu îi mai vizitează ca să aibă grija de ei. Cum să nu fim supărate?!

– Zână Măseluță, nici tu nu ești foarte fericită…
– Nu sunt, Zână Bună, nu sunt. Copilașilor din ziua de astăzi li se strică dințișorii tot mai repede. Au apărut pe pământ niște lucruri colorate care se numesc dulciuri. Să știi că nu sunt foarte sănătoase chiar dacă sunt delicioase. Dacă cei mici mănâncă prea multe, dințișorii și măseluțele se cariază iar copii plâng. Și atunci când copiii suferă, puterile mele scad tot mai tare. Abia mai ajung noaptea la ei ca să le las un mic cadou pentru fiecare măseluță ori dinte căzut. La unii nici nu am mai reușit să ajung pentru că nu am mai avut putere. Sunt tare supărată, simt că pot face mult mai multe pentru copii. Nu mai vreau să sufere!

– Zână Bună, Blajinule, pe voi ce vă supără? Vă văd atât de triști.
Atunci Zâna Bună și Blajinul au oftat și au spus:
– Zână a Zânelor, Lumea Oamenilor s-a schimbat. Se… distruge. În curând copiii nici măcar nu vor mai avea o lume. Oamenii vor să mearga pe alte planete dar nu mai au grijă de planeta lor. Îi taie pădurile, îi otrăvesc apele cu tot felul de gunoaie pe care le aruncă în mări și oceane, îi otrăvesc pământul cu soluții chimice și aerul cu gaze periculoase. Îi omoară animalele, păsările și îi prind peștii. Nu mai putem să stăm aici, departe de ei, în lumea noastră fermecată. Trebuie să fim acolo, lângă copii, să-i ajutăm să-și salveze lumea.

Zâna Zânelor s-a gândit un pic și le-a spus.
– Vă dau toată puterea ce mi-a mai rămas. Zburați în lumea oamenilor și vedeți ce puteți face pentru ei și pentru copiii lor. Copiii de astăzi sunt cei care pot salva lumea de mâine. Rămâneți cu ei.
– Și tu, Zână a Zânelor, ce vei face? Fără putere vei muri…
– Nu avem de ales. Lumea Zânelor nu poate exista fără cea a Oamenilor. Ori vor supraviețui amândouă ori vor fi distruse pentru totdeauna.

Zânele și Blajinii au plecat. O vreme Zâna Zânelor nu a mai știut nimic despre ei. Se temea că nu au reușit să-i ajute pe copii pentru că îi dispăruse și ultimul strop de putere. Florile din care îi era făcut castelul se ofiliseră aproape toate, razele de Soare, cele de Lună și stelele din tavanul sălii străluceau tot mai puțin iar păsările nu mai cântau.

Dar într-o dimineață a simțit că puterea îi revine. Castelul era din nou plin de parfumul florilor proaspete iar păsările gălăgioase schimbau razele lunii ce pleca la culcare cu unele noi, scânteietoare, de Soare. Stelele din tavan străluceau vesele de parcă toate erau Luceferi. Ușa sălii s-a deschis iar înăuntru au intrat Zânele și Blajinii. Erau veseli și puternici.

– Ați reușit!, le-a spus Zâna Zânelor. Ce ați făcut?
– Păi eu m-am tot gândit cum pot să-i ajut pe copii să fie mai sănătoși, să nu mai sufere, să nu mai aibă dureri!, a zis Zâna Măseluță. Așa că am dat o parte din puterea mea doctorițelor si doctorilor din spitale sau din cabinetele stomatologice. Acum în fiecare dintre ei este o Zână Măseluță. Pot să-i învețe pe copii ce să mănânce ca să fie sănătoși, să nu uite să bea apă, să se joace cât mai mult pe afară cu prietenii lor iar dacă se îmbolnăvesc ori li se strică dințișorii pot să-i vindece. Iar eu am acum putere să ajung la toți copilașii după ce le cad dințișorii și le las lângă pat un cadou sau o felicitare.
– Zână Măseluță, te-ai descurcat minunat! Voi, Ursitoarelor, ce ați făcut?, le-a întrebat Zâna Zânelor.
– Noi ne-am gândit cum putem să îi învățăm cât mai multe lucruri folositoare pe copii. Și să fim alaturi de ei cât mai mulți ani, nu doar atunci când se nasc. Am hotărât să dăm puterea noastră educatorilor, învățătorilor și profesorilor. Așa putem să-i învățam pe copii să scrie și să citească, le povestim despre lumea lor și despre spațiu, le spunem lucruri interesante despre țări și orașe, despre invenții, cântăm cu ei și le arătam jocuri interesante care le dezvoltă mintea și imaginația.
– Și voi ați făcut un lucru foarte înțelept!, spuse Zâna Zânelor.

Apoi privi spre Zâna ce Bună și Blajin. Fețele lor străluceau de fericire chiar mai tare decât stelele de pe tavanul sălii.
– Zână Bună, Blajinule, voi cum îi ajutați pe copii? Vă văd atât de fericiți…
– Zână a Zânelor, noi nu vrem să îi mai părăsim pe copii niciodată. Vom fi lângă ei atunci când se nasc, când râd ori plâng pentru prima dată. Vrem să-i ajutăm când fac primii pași, când fac primele pozne. Vrem să le alinăm durerile și să le alungam visele urâte. Îi vom ajuta să lupte cu răul și să răsplătească binele cu bine. Vrem să știe că atunci când ceva îi rănește ori îi dezamăgește îi vom aștepta cu brațele deschise, le vom șterge lacrimile și vom găsi împreună o cale să mergem mai departe și să zâmbim din nou. Îi vom ajuta să devină oameni puternici. Oamenii de care lumea lor are nevoie ca să fie salvată.
– Dar cum veți putea să faceți toate aceste lucruri?

Atunci Zâna ce Bună și Blajinul s-au privit zâmbind, s-au prins de mână și au spus:

– Noi am devenit părinții lor.

Da, dragi copii. E adevărat. Să știți că în tăticul vostru, cel care vă strange un brațe, face năzdrăvănii cu voi ori luptă cu toți balaurii lumii ca să vă ferească de rele, e un bun Blajin.

Iar în mămica voastră, cea care vă spune povești în fiecare seară la culcare, vă sărută ochii în fiecare dimineață și vă iubește cum nimeni în lume nu mai poate să o facă, e o Zână Bună!