În Norvegia, o țară destul de îndepărtată de țara noastră, trăiau o fetiță și un băiețel ce se numeau Natalia și Noah. Norvegia se află în Nordul planetei noastre care se numește…Pământ, ați ghicit. I se mai spune și Terra sau Planeta Albastră pentru că așa arată văzută din cer, albastră aproape toată.
Ce vă povestesc eu se întampla la sfârșitul lunii noiembrie. Copiii din Norvegia, din România dar și din celelalte țări ale lumii se pregăteau de venirea primului Moș darnic, Moș Nicolae. Toți aveau emoții, toți îl așteptau deși niciunul nu-l văzuse vreodată. Bineînțeles că anii trecuți primiseră cadouri în ghetuțe, poate și câte o nuielușă, dar Moșul venea și pleca întotdeauna fără ca nimeni să reușească să-l vadă. De aceea unii se întrebau dacă el chiar există cu adevărat.
Natalia și Noah au hotărât să le dovedească tuturor că, da, acest Moș bun există. Cum vroiau ei să dovedească asta? Ei bine, vroiau să-i facă o fotografie. Pentru asta trebuiau să-l găsească, să afle unde locuiește. S-au gândit că trebuie să fie vecin și prieten cu Moș Crăciun, care stă în Laponia, lângă Polul Nord. Da, pe acolo ar trebui să aibă și el casa cu depozitul de jucării și dulciuri.
Dar pentru că Laponia e destul de mare, trebuiau să afle adresa exactă a Moșului.
– Cine ar putea știi oare adresa lui?! Oare cine știe tot ce se întâmplă pe Pământ?! s-a întrebat Natalia cu voce tare.
– Știu eu cine știe!, a răspuns imediat Noah.
– Cine?
– Cei care pot să vadă Pământul de sus și tot ce ce întâmplă pe el!
– Doamne-Doamne?
– Și el, a răspun Noah, dar sunt și niște oameni.
– Care oameni pot să ajungă atât de sus?! Natalia era nedumerita.
– Cosmonauții!, i-a spus Noah zambind fericit că a găsit o soluție. Cosmonauții și cei care au sateliți care zboară deasupra Pământului.
– Ce sunt ăia sateliți?
– Niște aparate zburătoare uriașe care sunt prinse de rachete. Rachetele sunt conduse de cosmonauți în Cosmos, adică sus de tot în cer, și acolo dau drumul sateliților. Sateliții zboară singuri în jurul Pământului și pot filma sau fotografia de la mare înălțime tot ce se întâmplă.
– Bravo, Noah, e o idee foarte bună!, l-a lăudat Natalia. Să le scriem un email cosmonauților.
Cei doi copii au găsit pe Internet o adresă a unor oameni din America de Nord, care lucrează la NASA. Cei de acolo au multe rachete și sateliți. Le-au trimis un email și au început să aștepte nerăbdători răspunsul. Au așteptat o zi, două, trei, degeaba. Abia după zece zile au primit un email de la americani, care le-au transmis așa:
„Dragă Natalia și Noah, zece zile am urmărit din satelit tot ce se întâmplă la Polul Nord și în Laponia. Din păcate nu am reușit să îl vedem pe Moș Nicolae, nu am reușit să aflăm unde stă. Parcă e o nălucă. Dar nu vă descurajați, încercați în continuare să îl găsiți. Mult succes în continuare!”
Copii, știți ce e aia o nălucă?
E ceva ce apare și dispare atât de repede încât nu apuci să vezi mai nimic. Doar ți se pare că ai văzut.
Natalia si Noah nu s-au dat bătuti. S-au gândit că Moș Nicolae trebuie să lase ceva urme, chiar dacă e rapid ca o nălucă. Oare unde mai poate fi el văzut…
– În pădure!, a zis Natalia.
– De ce în pădure?, a întrebat-o Noah.
– Păi Moș Nicolae are nevoie de nuielușe, nu?! Și nuielușele pot fi luate doar din pădure pentru că acolo cresc, pe lângă copaci.
– Ai dreptate, hai să le cerem voie părinților să mergem până la marginea pădurii. Poate îl prindem pe Moș Nicolae când taie nuielușe. Îi facem o fotografie!
Cei doi copii le-au cerut voie părinților să meargă până la marginea pădurii din apropiere și au promis că se vor întoarce acasă înainte să se însereze.
Ajunși ia pădure s-au uitat cu mare atenție peste tot. Nimic, nicio mișcare, nicio umbră, nicio nălucă. Au ciulit urechile, bine-bine, doar doar aud cum Moșul taie nuiele. Și, la un moment dat, au auzit niște zgomote. Un pic speriați s-au prins de mână. Zgomotele se apropiau de ei. Parcă erau niște pași făcuți pe frunze. Nu vedeau însă pe nimeni. Pașii s-au oprit iar Natalia și Noah au răsuflat ușurați. Dar chiar atunci o voce le-a spus:
– Ce căutați singuri în pădure, copii?
Vocea venea chiar de la picioarele lor. De acolo îi privea cu ochișorii ei negri și sclipitori o Nevăstuică. Nevăstuica e un animăluț mic, ca un șobolan însă mult mai drăguț. Trăiește în pădurile din Norvegia, dar și în cele din România și are o blăniță tare frumoasă.
– Tu ai vorbit, nevăstuico? Tu poți vorbi?, a întrebat-o Natalia.
– Sigur că pot vorbi, ce întrebare e asta?, le-a raspuns nevăstuica. Ce căutați aici?
– Îl căutăm pe Moș Nicolae. Trebuie să fie pe aici sau prin altă pădure, pentru că are nevoie de nuielușe. L-ai văzut cumva?
– Dragi copilași, nu l-am văzut. Și noi, animalele, am auzit de el și l-am căutat. Am găsit chiar locul de unde a tăiat nuiele, dar pe el nu am reușit să îl găsim. Îmi pare rău, aș fi vrut să îl văd și să vă ajut.

Dezamăgiți, Natalia și Noah au vrut să plece spre casă. Dar o altă voce, mai subțire, venind de data asta de undeva de sus, le-a zis:
– Vă pot ajuta eu!
Copiii au văzut pe o creangă o pasăre mare cam cât un porumbel care avea pe cap un moț făcut din pene. Un Nagâț, așa se numește.
– Cum ne poți ajuta tu?, a întrebat Noah
– Păi și noi, nagâții, vrem să aflăm dacă Moș Nicolae există. Toată lumea vorbește despre el, oamenii, animalele, păsările dar nimeni nu l-a văzut pănă acum. Toți vrem să-l vedem măcar o data. Am o propunere. Haideți să facem împreună o nacelă. Sțiți ce e o nacelă? Un coș mare-mare făcut din nuiele, ca acelea de sub baloanele cu aer cald care zboară până între nori. Când nacela e gata, voi urcați în ea iar noi, Nagâții, o vom trage în zbor până deasupra pământului. Și poate împreună vom reuși să-l vedem pe Moș Nicolae iar voi îi veți face o fotografie!
Așa au și făcut. Nagâții cu ciocurile și copiii cu mânuțele au împletit nuielușe până au terminat nacela. Apoi nagâții s-au înhămat la ea, ca niște căluți, zburători cu hamuri rezistente din pânză de păianjen. Natalia și Noah au urcat în nacelă și au plecat în zbor deasupra pământului.
Au văzut avioane, elicoptere, stoluri de păsări călătoare ce au plecat cu întârziere spre țările calde, râuri, orașe și sate. Au văzut soarele care pleca la culcare și luna care se ridica pe cer.
Dar pe Moș Nicolae nu l-au vazut. Puțin triști că nu au reușit să-i facă o fotografie așa cum și-au dorit, le-au mulțumit Nâgaților pentru ajutor și le-au spus că ei trebuie să se întoarcă la părinți. Se înserase.
Au intrat fiecare in casa lui și au mers să-si lase pantofiorii la locul lor.
Ce credeți că au văzut atunci?! Celelalte ghetuțe, cele cu care mergeau la școală, erau pline cu dulciuri, mici jucarioare, fructe, câte un bilețel dar și câte o nuielușă.
În bilețel scria așa:
„Dragi copii, v-am adus cadouri pentru că tot anul ați fost tare buni. Pentru că sunteți curioși, puneți întrebări la școală, sunteți atenți la ce vă predau profesorii, participați cu plăcere la activițăți și vă ascultați părinții.
Iar nuielușa nu v-am adus-o pentru că ați făcut ceva rău. Nuielușa e dovada că am trecut pe la voi, chiar dacă nu m-ați văzut și nu mi-ați făcut o fotografie.
Semnat: Moș Nicolae.”
Deci, dragi copii, dacă în seara de 5 decembrie primiți în ghetuțe și o nuielușă, să stiti că Moș Nicolae există cu adevărat! Doar el poate aduce nuielușe sclipitoare!