Moș Crăciun cu barba albastră

autor:Cristina și Alex
versiune audio: Pavel Bartoș

Ti-a placut aceasta poveste?  Recomanda si prietenilor tai:    share on facebook

Se știe că Moș Crăciun este un bunic cu barba albă, îmbrăcat în haine roșii strânse bine cu o curea neagră. Doar l-am văzut de atâtea ori, cu toții, în preajma Crăciunului, cărând în spate sacul plin cu jucării și dulciuri! De fapt, se prea poate să fie cel mai cunoscut om de pe planetă.
Ei bine, aflați că Moș Crăciun nu a fost mereu așa. Pe vremuri era doar un bărbat simpatic pe nume…Crăciun. Era mai slab și nu purta ochelari. Era însă la el ceva cu totul deosebit: avea barba albastră! Da, albastră, chiar dacă vă vine greu să credeți. Vă întrebați probabil de ce? Vă povestesc acum.
În tinerețe, Crăciun, împreună cu soția lui, Crăciunița, trăia într-o căsuță de la marginea unei păduri din Laponia. Crăciun era foarte priceput la cioplit și sculptat lemnul. Din copacii doborâți de viscol făcea tot felul de minunății: săniuțe, căluți de lemn, marionete și creioane, cuburi sau mese și scăunele. Le vopsea în culori minunate iar apoi le așeza frumos într-un hambar uriaș. Făcea toate aceste jucării cu gândul la copii. Pentru că cea mai mare dorință a sotilor Craciun era să aibă un fiu sau o fiică. Însă, minunea nu se întampla.
Anii au trecut, Crăciun și soția lui au îmbătrânit iar în hambarul uriaș se adunaseră mii și mii de jucării, care insa nu le erau de nici un folos.
Crăciun era din ce in ce mai suparat și ii era tot mai greu să meargă în pădure după lemne. Din cauza gerului îl dureau genunchii iar din cauza viscolulului și a supărării, barba lui se facu de o culoare stranie, albastra. Pe Craciun îl deranja treaba asta, pentru că de câte ori trecea prin sat, oamenii se uitau ciudat la el iar copiii râdeau în hohote:
-Uitaaați, Crăciun are barba albastră!, spuneau toți.
Crăciun mergea mai departe făcându-se că nu aude, însă era supărat mai tot timpul. Nu doar din cauza bărbii lui albastre. Nu putea nici să se împace cu gândul că în casa lui și a Crăciuniței nu vor răsuna niciodată râsete de copii.
Și ce rost avea să mai cioplească jucării dacă nu avea cui să le dea?! La un moment dat a închis hambarul cu un lacăt și nu a mai făcut nicio jucărie. Mergea în pădure doar ca să adune lemne de foc. Dar chiar și acestea i se păreau deja greu de cărat.
Pentru că își pierduse speranța, fericirea îl ocolea și totul i se părea un chin.
Într-o zi geroasă s-a intamplat ceva ce avea să îi schimbe viața. Lui Crăciun și tuturor copiilor de pe Pămant.
Bătrânul a găsit un butuc mare în pădure și cu greu a început să-l tragă spre casă. Fața i se făcuse roșie ca focul de la efort iar barba lui albastră părea de gheata. La marginea pădurii l-au lasat puterile. Tocmai se gândea să lase butucul jos și să plece, când a simțit că cineva îl ajută. Uimit, a văzut lângă el o fetiță și un băiețel ce prinseseră de crengile rupte ale bușteanului și trăgeau cât puteau de tare cu mânuțele lor slăbuțe.
Erau doi copii care păreau a fi frate și sora. Fetița avea vreo șase ani iar băiețelul vreo opt. Erau îmbrăcați prea subțire pentru un frig atât de cumplit. Copiii adunau din pădure lemne de foc, dar când au văzut că Moș Crăciun pare a se prăbuși sub greutatea bușteanului, și-au lăsat lemnele jos și au sărit să îl ajute. Nici gând să râdă sau să spună ceva de barba lui albastră.
Împreună au reușit să ducă bușteanul până la căsuța de la marginea pădurii. Cum au intrat în casă, Craciunita i-a dus pe copii lângă foc, le-a dat mâncare caldă și un ceai fierbinte. Moșul le-a mulțumit pentru ajutor și le-a mângaiat cu drag părul pe care fulgii mari de zăpadă se topeau la căldura focului.
S-a gândit să le mulțumească, dar nu știa cum. Atunci și-a amintit de hambarul plin cu jucării și i-a dus acolo.
-Uite, alegeți-vă ce vreți de aici, spuse Crăciun deschizând larg ușa hambarului
Copiii au ramas cu gura căscată văzând miile de jucării colorate.
-Moșule, ce faci tu cu toate aceste jucarii?
-Păi nu am ce face… Le am facut pe toate sperând că într o zi voi avea cui să i le dau, dar Crăciunița și cu mine nu avem copii. Așa că luați de aici ce doriți.
Copiii, care erau foarte săraci, nu văzuseră atâtea jucării în viața lor. Au început să caute printre ele și și-au ales ce le-a plăcut mai mult. Chicoteau veseli, se jucau și erau atât de fericiți încât lui Moș Crăciun au început să îi curgă pe obraji lacrimi de bucurie.
-Hambarul nostru răsună de râsetele fericite ale unor copilași!, îi spuse el mulțumit Crăciuniței. – De când am așteptat asta…
Atunci, în acel moment, bătrânul și-a dat seama că și-a regăsit fericirea. „Chiar dacă nu am copiii mei, bucuria acestor micuți poate fi fericirea mea!”, se gândi el.
Gândurile îi fură întrerupte de strigătul copiilor:
-Uau! Ce barbă lungă și albă ai, Moș Crăciun!
-Cum albă? întrebă el surprins, barba mea e albastră!
-Nu, este albă ca zăpada!, au spus copiii.
Mirat peste măsură, Crăciun fugi la oglindă și mare îi fu mirarea când a văzut că draga lui barbă a fost din nou albă pentru câteva minute bune.
În seara aceea, Moș Crăciun nu i-a lăsat pe copii să plece până nu le-a dat fulare groase din lână împletite de Crăciunița, mănuși și căciulițe. Le adus din hambar și două săniuțe frumoase cu care să își ducă lemnele acasă. Mai mult, într-o tolbă i-a mai pus fetiței niște creioane și o păpișică iar băiețelului câteva cuburi vopsite frumos și un căluț din lemn.
Crăciun și Crăciunița lui erau fericiți cum nu fuseseră de multă vreme.
În acea noapte, Moș Crăciun a scos lacătul de pe ușa hambarului și s-a apucat să cioplească din nou jucării.
A doua zi, dis de dimineață, copiii s-au întors la casa Moșului. Crăciunița i-au primit cu drag în casă, le-au oferit turtă dulce și biscuiți făcuți în cuptor. Moșul le-a spus apoi că ar vrea să ofere jucării și altor copii, să-i facă fericiți pe cât mai mulți. Dar cum deja e bătrân, nu ar putea să facă singur tot ce e nevoie. Jucăriile trebuie cioplite, vopsite frumos, împachetate și duse la cât mai multe case. Cei doi copilași s-au oferit să-l ajute.
Moșul cioplea jucăriile, ei le vopseau în toate culorile, le ambalau frumos si Crăciunița punea în fiecare pachet turtă dulce, biscuiți și o crenguță parfumată de brad. Apoi Moșul punea pachetele într-o tolbă mare și, ajutat de fetiță și băiețel, le ducea cu o sanie în sat unde le lăsa la porțile caselor. Repede, sătucul lor s-a umplut de copii fericiți.
Apoi Moș Crăciun și ajutoarele lui au plecat spre satul vecin cu sacul plin cu daruri. Și apoi în alt sat și apoi în altul și tot așa. De câte ori ducea daruri, barba Moșului se făcea albă. Semn că era fericit.
Într-o seară, pe când Moș Crăciun și copiii împachetau jucării în hambar, o creatură apăru de sub o sanie prăfuită. Era mică, cu fața frumușică, ochi strălucitori și urechi mari.
-Buna seara, oameni buni! Eu sunt elful padurii.
Crăciun auzise de multe ori de elfi. Știa că sunt nemuritori și au puteri magice, dar nu văzuse niciodată vreunul. Așa că acum, atât el cât și copiii priveau micuța creatură cu gura căscată.
– Moș Crăciun, spuse elful, am văzut că ești fericit atunci când oferi daruri. De aceea îți voi oferi nemurirea și puterea sa fasci asta ăn fiecare an, pentru toți copiii din lume!
Apoi le-a spus băiețelului și fetiței:
– Copii, atunci în pădure, deși vă era frig și foame nu ați intors spatele unui om bătrân care avea nevoie de ajutor. Bunătatea voastră l-a făcut pe Moș Crăciun fericit. I-ați dat puterea de a face mai departe și alți copii fericiți. Si voi veti fi nemuritori! De acum veți fi spiridușii Moșului și-l veți ajuta să ducă daruri tuturor copiilor!
Mos Crăciun, Crăciunița și cei doi copilași au ramas muți de uimire. Stăteau ca împietriți în fața micului elf ce avea puteri atât de mari. Înainte să plece, acesta le mai spuse:
– Moșule, ca să ajungi în toate casele într-o singură noapte iți ofer renii mei zburători. Și o sanie frumoasă și mare în care să încapă toate cadourile! Iar ziua în care vei împărți darurile îți va purta și numele. Va fi Crăciunul.
De atunci, Moș Crăciun vine la voi în fiecare an și vă aduce daruri ca să vă facă fericiti. Și când vă vede fericiți, inima lui se umple de bucurie. Iar barba i se face din nou albă ca zapada. Semn că și voi l-ați făcut pe el fericit!

Povesti Noi

Vezi toate Povestile