Andreea Esca
„Toată viața este o poveste. De aceea, cred că este bine să-ți înveți copiii cum să o înțeleagă, cum să o interpreteze, cum să-i ghicească sensul. Povestea de acum este doar cheia poveștilor de mai târziu...”
Andreea Esca
Amalia Enache
„Am cerut să merg de la 6 ani la școală ca să-mi poți citi singură poveștile, pentru că nu mă mai săturam de ele, oricât de mult îmi citeau ai mei. Și, da, am citit apoi pe nesăturate toată copilăria absolut toate poveștile care îmi picau în mâini. Cred că mare parte din imaginația mea, din înțelegerea binelui și răului și din ușurință mea în comunicare vin din acea perioadă a poveștilor. Am să-i citesc fiicei mele cele mai frumoase povești din lume, pentru că vreau să-și imaginezi o lume plină de culoare, acțiune, bunătate și întâmplări frumoase. Ca apoi să le trăiască."
Citeste mai mult Asculta PovesteaFlorin Busuioc
„În zilele astea ciudate în care binele e considerat o slăbiciune dar răul și ticăloșia sunt ridicate la rang de virtute, poveștile sunt singurul reper moral al copiilor pentru că așează binele și răul acolo unde le e locul.”
Citeste mai mult Asculta PovesteaGeorge Buhnici
Din povești ne naștem. Tati îi spune lui mami câteva legende și uite așa apar copiii. Toată copilăria noastră e plină de povești. De la monștri de sub pat până la eroii de benzi desenate, toți ne învață că există rău dar binele învinge. Cred că aceste povești ne fac de fapt ceea ce suntem. De aceea lumea e mai bună decât ieri și va și mai bună mâine.
Citeste mai mult Asculta PovesteaLiana Stanciu
Trăiesc fiecare întâmplare şi încerc să învăţ din ea. Oricât de mare sunt sau pot să fiu, sunt atât de mică fără Dumnezeu. Îi mulţumesc în fiecare zi pentru tot ce primesc de la oameni. Iubirea salvează şi schimbă tot. Tratează-i pe toţi oamenii cu iubire.
Citeste mai mult Asculta PovesteaOana Andoni
„Poveștile sunt cea mai scurtă și plăcută cale prin care intri într-o lume minunată, ideală, în care întotdeauna binele învinge iar personajele pozitive devin cei mai buni prieteni și modele de urmat pentru cei mici. Un copil care iubește poveștile va fi un adult mai bun.
Cu drag, Oana ”
Elena Lasconi
Pentru mine povestile inseamna iubire. Mangaierea bunicii, lemnele trosnind in soba in toiul iernii, lacrimile mele de bucurie. Noptile in care adormeam greu pentru ca ma simteam Frumoasa din padurea Adormita, Alba ca zapada sau Cenusareasa. Povestile m-au facut sa visez sa sper ca indiferent cat de greu e astazi, maine va fi mai bine.
Chiar foarte bine. Povestile mi-au conturat personalitatea pentru ca au fost un pilon important In etapa “cei 7 ani de acasa”. Personajele din povesti m-au invatat sa fiu buna, ascultatoare, vesela si muncitoare. Pot sa spun ca am castigat titlul Masterchef tot datorita povestilor. In mai toate descoperi dulciuri minunate. Asa ca de mica m-am apucat sa descopar secretele din spatele prajiturilor, ciocolatei si a bomboanelor. Povestile pe care le citesc sau le ascult si astazi imi tin in viata bunicii trecuti de mult in nefiinta. Deci, povestile inseamna si nemurire. Povestile pe care le spun copiilor din jurul meu ma fac sa ma simt tanara, iubita si frumoasa. Nu, nu exagerez…Povestile sunt elixirul tineretii si al fericirii.
Flaviu Crisan
"Am sa va spun o poveste"! Asta-i formula cu care se face liniste oriunde, oricand, oricine ar fi auditoriul si oricat de numeros, de orice varsta! M-am prins de asta cu multi ani in urma cand mama mea, la momentul acela educatoare, m-a lasat tartore peste grupa de copii pe care o avea. "Am sa va spun o poveste" le-am zis copiilor, probabil aducandu-mi aminte de toti oamenii importanti pentru viata mea, oameni care au devenit importanti pentru ca au stiut cum sa se faca auziti. Aveau si ceva de spus ce-i drept!:) Parintii si bunicii mei au fost intaii rostitori ai formulei de aur! Am avut parte de-a lungul vietii de multi povestitori care s-au folosit de vorbele astea; unii cu ganduri bune, altii cu ganduri rele. Fiecare a lasat ceva in urma, in memoria mea. Cativa, din pacate,au lasat praf si pulbere in urma lor si sunt sigur ca stiti si dumneavoastra vreo doi! M-am gandit sa duc mai departe traditia spusului de povesti! Prietena mea Cristina, autoarea povestii pe care o puteti asculta aici in lectura mea, mi-e vechi tovaras de taclale! Astept din partea ei un volum de povestiri pentru al carui titlu am o idee: Discutii din balcon!:) Dar pana atunci... Am să va spun o poveste! Cele bune!
Flaviu Crișan.
Catalin Radu Tanase
„Ce-i o poveste?! O nimica toata, o asculti, te-a incantat, apoi se pierde ca fumul. Oare? O poveste e mai degraba o lume, o lume noua in care calatoresti si explorezi fara limite. Si mai este ceva: o poveste este ceva ce ramane al tau pentru totdeauna, ceva ce nu iti poate rapi nimeni, niciodata. Cat de bogati si impliniti sintem! Si, cateodata, nici nu stim. Si nici nu conteaza. Sa ne bucuram, asadar!”
Citeste mai mult Asculta PovesteaCosmin Stan
Povestea e în fiecare dintre noi. Tot ce trebuie să facem este să ne ascultăm cu atenție inima și să transmitem mai departe ceea ce ne spune. Și, de asemenea, să plecăm frumos urechea să ascultăm, la rândul nostru, poveștile care ne înconjoară și pe care, prea preocupați fiind, nu le mai observăm.
Citeste mai mult Asculta PovesteaAndreea Marin
"Toata viata noastra e , de fapt, un drum din poveste in poveste. Unele dintre basmele ce ne bantuie gandurile si visurile devin realitate. Altele doar ne anima, dar nu e deloc putin lucru. Sunt si istorii care se pierd pe drum. Dar cu siguranta, cele mai valoroase sunt cele de care ne vom aminti pana departe, cele care reusesc sa pastreze in noi farama de copilarie de care avem atata nevoie, ca sa simtim ca traim cu adevarat. Noi insine suntem eroi de poveste. Ce fel de eroi vrem sa fim?" Andreea Marin
Citeste mai mult Asculta PovesteaTeo Trandafir
Povestea… Ce poate fi mai colorat, mai viu, mai călăuzitor, pentru un copil, orice vârstă ar avea? Povestea te duce cu ea, nu-ți dă drumul mâinii niciodată, apoi, într-o zi, te trezești tu însuți o poveste...
Teo Trandafir
Daniel Nițoiu
Dragi copii, tineti minte un singur lucru : indiferent de ce probleme sau greutati veti intalni in viață, veti gasi un raspuns si o cale scrise de cineva intr-o poveste, intr-o carte. Asa ca cititi si ascultati ca sa nu faceti greselile pe care le-au facut milioane si milioane de oameni care au trait inaintea noastra.
Daniel Nitoiu
Pavel Bartoș
”In copilaria mea, povestile au insemnat cam totul. Neavand televizor sau avand unul care era mai tot timpul stricat, povestile au reprezentat pentru mine modul perfect de a visa, de a ma bucura, de a-mi dezvolta imaginatia si de a-mi pune dorinte. Pot sa spun ca multe dintre dorintele pe care mi le-am pus atunci s-au indeplinit, iar povestile sunt vinovate pentru acest lucru, deoarece si acum cred in ele. Ceea ce va doresc si voua, sa credeti in povesti! Sarbatori linistite si fericite!”
Citeste mai mult Asculta PovesteaAlex Dima
Îmi plac poveștile. Cu ele am crescut. Mi le spunea bunică-mea, seara. Toate erau acompaniate de focul din sobă care trosnea și crea o lume de basm pe
tavanul micuței bucătării în care ne mutam pe timpul iernii. Locul ăla se suspenda într-un spațiu la care mă gândesc acum cu nostalgie. Acolo am auzit și trăit toate poveștile copilăriei. Mă întorc acum în aceea lume de vis împreună cu cu fiica mea de fiecare dată când citim povești.
Alex Dima
Andreea Brasovean
Amintirile frumoase din copilarie sunt strans legate de serile in care parintii sau bunicii imi spuneau o poveste. Nu incapea nici urma de indoiala ca lumea si personajele pe care mi le descriau chiar exista si mi le imaginam atat de pline de viata si de culoare! Fiecare poveste insemna o calatorie, iar unele m-au invatat sa fac diferenta dintre bine si rau. Acum imi place sa cred ca in fiecare om mare exista ascuns un copil care crede in povesti cu final fericit.
Andreea Brașovean
Diana Enache
Când eram eu mică, mică, aproape cât o Degețică (povestea mea preferată) și până să învăț să descopăr lumea asta mare, mama era sursa poveștilor și pildelor. Și povestea atâââât de frumos despre Fetița cu Chibrituri, sau despre Pantofiorii Roșii, sau despre Crăiasa Zăpezilor... Apoi, au venit la rând istoriile despre Fulg de Nea, despre Olt și Mureș sau despre Zăganu, ori Mamaia și Constanța. Și, într-o zi, când fetița s-a mărit, mama a început să uite. Și mi-a spus: "Uite, povestea asta are un final minunat! N-ai vrea să-l citești? Mama a uitat. Apoi îmi povestești tu mie." Și așa am început să deprind gustul cititului. Lumea aceea nu m-a părăsit niciodată. Și nici dragul de a povesti.
Citeste mai mult Asculta PovesteaLiviu-Sorin Cândea
Mai intâi de toate imi face o mare plăcere să recunosc că m-am bucurat foarte tare atunci când mi s-a oferit șansa de a…„da viață” textului unei povestioare pentru copii. A fost, este ceva ce mi-am dorit să mi se întâmple de foarte mult timp. Poate ar fi bine să „aștern” câteva cuvinte despre mine acum... Citesc texte de știri de prin vara lui ‘93. Mai întâi, la două posturi tv din Brăila, orașul în care m-am născut și am crescut până la vreo...28 de ani. Apoi, din aprilie 1995 la ceea ce încă se mai chema Canal 31 (ulterior Pro TV), în București. „Ana și Îngerul” este prima mea încercare înregistrată în această lume fără pereche a istorioarelor, a poveștilor pentru copii. Sper din toată inima să vă placă!
Citeste mai mult Asculta PovesteaMonica Dascălu
„Cea mai frumoasă fereastră spre lumea noastră interioară poate fi deschisă prin povești, prin magia unor întâmplări care ne fac sufletul să stea puțin în loc, să asculte, să privească, să viseze, să cunoască și să recunoască emoții, să înflorească, să caute răspunsuri, să plângă și apoi să zâmbească. ”
Citeste mai mult Asculta PovesteaBianca Mereuță
Povestea este viață. Viața traită real, viața imaginată, viața pe care o poți avea atunci când intri în ea. Chiar dacă realitatea ta e puțin diferită, povestea este locul în care poți merge oricând chiar dacă iți lipsește un mijloc de transport și chiar dacă nu ai abilitățile sau mijloacele de a ajunge incă fizic. Povestea te ajută să visezi, să-ti închipui și apoi să infăptuiești pentru că poate iți vei dori să fii chair tu acolo unde ai mers cu gândul. Povestea, in alt fel, te ajută să creezi dialog și relații între tine și cei din jur. Povestea și vorba sunt cele care te fac să nu fii singur și să cultivi în jurul tău acel mediu frumos în care să trăiești în armonie.
Citeste mai multCorina Caragea
Când mă gândesc la povești îmi amintesc de vocea bunicului meu. Veteran de război, bunicul era un izvor nesfârșit de povești spuse la gura sobei, în căsuța
din capătul unei ulițe pe care mi-am petrecut mare parte din vacanțele școlare. Făceam drumuri nenumărate spre biblioteca satului dar și inventam propriile povești pe care le „dezbăteam” cu prietenii necuvântători din curtea noastră. Bunicii îmi spuneau povești și tot ei mi-au conturat copilăria. Sper ca toți copiii, mai mici sau mai mari, să nu uite să se bucure, să asculte dar și să învețe din poveștile spuse de cei dragi.
Atena Boca
Cu fiecare poveste citită simt că îi lipesc copilului meu încă o bucățică din aripi. Atunci când va putea să și le citească singur va avea de toate: și aripi să zboare, și curaj să stea singur, și bucurie să afle tot mai multe povești și sentimentul că alături de o carte bună e puțin mai aproape de el însuși. Cititul eliberează, deschide minți și suflete, aduce prezența tot mai necesară vieții din zilele noastre. Dacă m-aș bucura să le las ceva moștenire copiilor mei, atunci dragostea pentru citit aș vrea să fie.
Citeste mai mult Asculta PovesteaMelania Medeleanu
" A fost odata ca niciodata...." Urechile se ciulesc, ochii se fac mari si imaginatia porneste la galop. Nu stiu ce m-as fi facut, in Romania anilor comunismului, fara imaginatie. Cand un stiulete de porumb bine pieptanat devenea printesa din povesti iar o creanga plina de cioturi prindea conturul unui calut fermecat. Si toate astea incepeau de la un "A fost odata ca niciodata" pe care mama mi-l soptea inainte de culcare. Cu Radu in bratele mele, răsfoiesc azi pagină după paigină pentru ca puiul meu sa zburde mâine prin locuri prin care numai imaginatia poate pătrunde. "
Citeste mai mult Asculta Povestea