Adio, nuielușe!

autor:Alex
versiune audio: Bianca Mereuță și Sorin Misirianțu

Ti-a placut aceasta poveste?  Recomanda si prietenilor tai:    share on facebook

Doamna Nicolae a intrat în camera uriașă unde Moșul obișnuia să citească scrisorile copiilor și apoi să împacheteze cadoașele. Spun „cadoașele” pentru că voi știți deja, dragi copii, că Moș Nicolae aduce  cadouri mai mici. Vărul lui, Moș Crăciun, a primit puterea să-și umple tolba cu cadouri mai mari dar asta-i altă poveste… Așadar doamna Nicolae intră în sală și îl văzu pe Moș stând în scaunul lui vechi din lemn. Își dăduse jos căciula, haina groasă și cizmele uriașe și își încălzea picioarele la un foc strașnic de lemne ce pocnea jucăuș în vatră. Purta șosetele în două culori, galben și roșu, pe care i le împletise ea cu vreo 87 de ani în urmă. Erau cam vechi și cam foarte peticite, dar Moșul nu renunța la ele. Spunea că sunt cele mai călduroase șosete pe care le-a avut vreodată.

Moșul părea că se gândește la ceva. Și era atât de absorbit de gândurile lui încât nici nu a auzit-o pe buna lui soție intrând în sală. Femeia s-a apropiat de el și i-a pus mâna pe umăr:

  • Aoelu, până aici mi-a fost!, a strigat Moșul speriat. A, tu erai? Era să-mi sară inima din loc.
  • Lasă tu inima la loul ei că ai multă treabă de făcut. Eu eram, cine să fie?!, îl întrebă femeia nedumerită. Cine altcineva ar fi putut să te atingă pe umăr?!
  • Dacă vrei să știi tocmai mi-a pus un urs laba pe umăr. În pădure. Când tăiam nuielușe pentru copii. Am crezut că fac pe mine de frică, nu alta. Și era un urs înspăimântător. Însă, bietul de el, îmi cerea ajutorul. Nu-l luase somnul și era disperat că nu putea să hiberneze. Mi-a cerut ceva să-l ajute să adoarmă. Îl poți ajuta?
  • Sigur că pot. Îi fac un ceai din mentă și tei și o să doarmă buștean până în primăvară. Dar la ce te gândeai ? Doar nu la urs…
  • Nu, nu mă gândeam la urs. Mă gândeam la nuielușele astea pe care le tot tai în fiecare an…
  • Ce-i cu ele? După ce le vopsim în auriu ori argintiu o să fie foarte frumoase. Copiii le așteaptă, s-au obișnuit cu ele. Seara de Moș Nicolae nu e așa cum trebuie să fie dacă nu le lași și câte o nuielușă în ghete.

Moșul a tăcut câteva clipe și a privit focul.

  • Vezi tu, Maria (da copii, așa o cheamă pe soția lui Moș Nicolae, Maria), vremurile se schimbă, copiii se schimbă, părinții se schimbă. Cred că în curând nielușa nu va mai fi la modă. Și cred că nici nu ar mai trebui să fie la modă…
  • Dar de ce spui asta, omule bun?
  • Păi în primul rând pentru că fiecare nuielușă pe care o tai înseamnă un copac mai puțin pe pământul ăsta. Și, din păcate, sunt tot mai puțini copaci, oamenii taie prea mulți.. Prea mulți și prea repede. Tu știi câte nuielușe am? Zeci de mii! Milioane! Am un depozit uriaș!

A fost rândul doamnei Maria să tacă pentru câteva clipe. Acum căzuse ea pe gânduri.

  • Cam ai adreptate Moșule… Dar cu obiceiul cum rămâne? N-o să fie copiii triști când nu vor mai primi nuielușe?!
  • Femeie, și cu obiceiul am o problemă. Ia spune-mi tu, ce crede un copil când vede că Moșul, aidcă eu, i-a lăsat o nuielușă în cizmă?
  • Păi…crede că n-a prea fost cuminte. Sau că de acum îmcolo trebuie să fie mai cuminte. Că putea fi mai bun!
  • Mai bun?! Mai bun decât un copil?! Nu există nimic în lume mai bun decât un copil. Toți copiii se nasc cu sufletele curate. Sunt la fel de buni ca îngerii. Niciun copil nu este rău. Adulții pot fi răi, da, asta e adevărat. Dar asta înseamnă că atunci când au fost copii nu au fost sfătuiți și îndrumați bine de părinți lor. Care la rândul lor nu au fost educați așa cum trebuie de părinții lor, și tot așa. Nu, nu există copii răi., a mai spus Moșul și a oftat. Vezi tu, poate darul ăsta, nuielușa, a fost înțeles greșit.
  • Așa-i, Moșule, ai dreptate., i-a răspuns Maria, mângâindu-i părul alb. Vezi, de-aia te-am luat de soț: ești bun și deștept. Sunt sigură că vei găsi o soluție. Eu voi fi alături de tine. Uite, ia acum un ceai cald. Eu merg să-i fac unul și ursului, poate i se face totuși somn.

Femeia a plecat spre bucătările iar Moș Nicolae a rămas pe scaunul lui privind snopiii uriași cu mii și mii de nuielușe. Zăpada se topea încet pe ele de la căldura focului.

„Ce să fac eu cu ele, ce se fac eu cu ele…”

Noaptea nu a putut să doarmă. S-a tot gândit, s-a tot perpelit, s-a tot răsucit în pat. Nu mai voia ca vreun copil din lumea asta să creadă Moșul i-a lăsat nuielușa pentru că nu a fost bun, că nu a fost cuminte, că a făcut năzbâtii. E normal să facă năzbâtii, e chiar sănătos. Copiii se joacă, descoperă lumea, experimentează! Se gândea că poate nu toți părinții știu să le explice celor mici că nuielușa lăsată nu e o pedeapsă ori o amenințare ci doar un simbol al nopții de Moș Nicolae.  Îi erau și lui dragi nuielușele, doar le vopsea și le lăsa în ghetuțe de atâția și atâția ani. Dar trebuia să le înlocuiască nuielușa cu altceva și încă nu știa cu ce…

Când doamna Maria s-a trezit dis de dimineață,  Moșul era deja îmbrăcat. Avea cearcăne până la mustața lui albă și stufoasă, semn că nu dormise toată noaptea, dar ochii îi sclipeau de fericire mai ceva ca tăciunii ce rămăseseră în vatră.

  • Știu, femeie, știu! O să transform nuielușele în cel mai valoros lucru din această lume!
  • Și care e ăla?, l-a întrebat soția lui încă buimacă de somn.
  • Ei uite că nu o să-ți spun! Lasă-mă se te mai surprind din când în când. Plec!
  • Unde pleci?
  • Până la vărul Crăciun. Trebuie să împrumut ceva de la el. Poți să ma ajuți. Eliberează o cameră, când mă întorc trebuie să înstalez ceva mare. A, ai dus aseară ceaiul ursului?
  • L-am dus.
  • Și ce a spus?
  • Că trebuia să-i pun mai multă miere în el…
  • E, așa-i cu urșii. Niciodată nu e prea multă miere pentru ei. Te las acum, ne vedem deseară draga mea. Să mă aștepți cu o cameră goală!

Și dus a fost.

S-a întors seara, nu pe jos așa cum plecase ci cu sania trasă de reni a vărului Moș Crăciun. Încărcase pe ea ceva mare, tare mare, uriaș. Renii erau transpirați de la efort iar șeful lor, Rudolf, bombănea ceva nemulțumt. Doamna Nicolae și-a întâmpinat soțul în prag.

  • Vai de capul și de zilele mele… Ce ai acolo, Moșule?! Ai distrus renii…
  • Lasă că își revin ei pănă de Crăciun. Oricum stau tot anul, mănâncă și se îngrașă. Au treabă o singură zi. Măcar i-am antrenat un pic, poate anul ăsta reușesc să ajungă la toți copii din lume. Uneori îi ratează pe unii și bieții micuți nu sunt deloc fericiți.
  • Bine bine, dar ce ai adus?
  • Ți-am spus că nu îți spun, e surpriză! Vei afla mâine dimineață. Te rog să-mi faci o cafea, am treabă toată noaptea!
  • De când bei tu cafea?
  • Ăăăă, de acum. Fă-mi una tare, te rog, și du-te la culcare. Chiar vreau să fie o surpiză și pentru tine! Îți mulțumesc și te iubesc!

Doamna Nicolae i-a făcut Moșului o cafea fierbinte apoi a mers în dormitor. De acolo a tras cu urechea. Iar ce a auzit a îngrozit-o: bubuituri, scârțâituri, pocnete, huruieli, duduieli.  Moșul icnea și gemea iar când nu o făcea, fredona vesel o melodie. Ce mai, parcă dărâma întreaga casă dar era fericit că o face.  Apoi, după vreo oră sau doua, a început să se audă un sunet ritmic, repetat: toc-fâșșș toc-fâșșș  toc-fâșșș.

Dimineață, când s-a trezit, femeia a dat fuga în sală unde soțul ei făcuse acea gălăgie nemaipomenită în timpul nopții. Moșul dormea prăbușit pe scaunul lui de lemn, în fața focului stins. Sforăia de se zguduiau geamurile, nu alta. Pe față și pe mâini era mânjit cu toate culorile lumii iar barba și părul îi erau pline cu rumeguș. Dar gura îi era întinsă într-un zâmbet uriaș. Știți cum arată o gură care zâmbește și sforăie în același timp? Nici eu nu am știut până acum. Tare caraghios. Nuielele dispăruseră din sală dar în locul lor erau două mașinării ciudate. Iar lângă ele, Moșul acoperise ceva mare-mare cu o pânză uriașă, albă ca zăpada.  Doamna Maria n-a mai avut răbdare să aștepte ca moșul să se trezească. A început să-și dreagă vocea. Mmmm. Moșul nu o auzea, sforăia în continuare. Și-a dres vocea încă o dată, mai tare. Mmmmmmmmmmm. Moșul s-a oprit din sforăit. Dar tot nu a deschis ochii. Atunci femeia i-a pus mâna pe umăr. Moșul a sărit de pe scaun ca ars, direct în picioare.

  • Până aici mi-a fost!, a strigat el.
  • Ce-i, omule, iar crezi că sunt ursul?! Ursul doarme dus acum., i-a spus femeia zâmbind.

Moșul a clipit repede de câteva ori apoi i-a zis.

  • Nevasta, am avut cel mai frumos vis. Dar și mai frumos este faptul că înainte de a-l visa, am transformat visul în realitate. Am transformat nuielușele în cel mai frumos lucru din lume. Cel mai frumos cadou pe care un copil îl poate primi de la Moș Nicolae. De la mine!
  • Care e? Unde e? Arată-mi-l și mie!, l-a rugat femeia. Dar chiar, unde sunt nuielușele?
  • Le-am măcinat cu prima mașină, cea de acolo. Și Moșul i-a arătat prima mașină pe care o adusese cu sania. Nuielele măcinate le-am pus în apă și le-am lăsat acolo o vreme. Am făcut o pastă pe care am presat-o, am uscat-o și din ea am făcut hârtie.
  • Iar cu hartia ce ai făcut?
  • Hârtia am băgat-o în mașina de acolo. E o tiparniță. Are în ea litere și culori.

Și i-a arătat soției lui a doua mașinările, mult mai mare.  Iar cu tiparnița uite ce am făcut!

Și a tras pânza albă la o parte de pe urașa grămadă pe care o ascundea. Iar acolo, ce credeți că era, dragi copii?

Erau cărți. Mii și mii de cărți. Cărți cu povești, enciclopedii ori cărți de colorat. Stive înalte de cărți erau luminate de soarele blând al acelei dimineți de iarnă și de zâmbetul larg al lui Moș Nicolae.

  • Da, draga mea. Am transformat nuielușele în cărți și voi îmcerca să las câte una fiecărui copil. În locul nuielei care poate însemna și lucruri mai puțin plăcute, voi lăsa câte o carte. Cărțile aduc bucurie, aduc timp petrecut de părinți împreună cu copiii, aduc cunoaștere, înțelepciune, imaginație și vise frumoase. Un copil care va citi va deveni un om deștept, care știe multe și va fi pregătit pentru orice în viață.  Va deveni un om bun și un părinte minunat la rândul lui. Asta va fi cadoul meu!

 

Doamna Nicolae s-a apropiat de soțul ei, i-a luat capul în palme și i-a sărutat lung fruntea.

  • Moșule, e cel mai frumos cadou din lume!

Dragi copii, dacă în seara de Moș Nicolae veți găsit o carte pe ghete, să știți că Moșul și părinții vă doresc tot binele din lume. Și cititind veți deveni oameni bogați. Poate nu în bani, dar cu siguranță la minte și la suflet.

 

 

 

 

 

 

Povesti Noi

Vezi toate Povestile