Mi-e dor de tine

autor:Alex
versiune audio: povestitorul povestitorul

Ti-a placut aceasta poveste?  Recomanda si prietenilor tai:    share on facebook

„Vreau să fiu invizibilă! ”
Așa gândea Tia, o fetiță furioasă pe tatăl ei. De ce era furioasă? Pentru că de o vreme tati, cum îi zicea ea, nu mai avea timp de joacă. Da, nu se mai juca aproape deloc cu ea. Toată ziua se ocupa de AFACERE iar când nu era la birou ca sa facă afaceri, vorbea despre afaceri la telefon. Tia își imagina că AFACEREA asta era ca o caracatiță vișinie, cu multe tentacule și o gură uriașă, care îi stă lui tati pe cap și îi mânăncă timpul și energia. Tati se întorcea acasă obosit, cu cearcăne sub ochi și nu mai avea chef de nimic. Nici măcar să râdă.
Mai demult, când Tia era mai mică, tati nu făcea atât de multe afaceri dar se juca mult cu ea. Uneori desenau împreună. Tati desena frumos, dar Tia și mai frumos. Preferatele ei erau portretele de familie: în desene apăreau ea, mami și tati, toți râzând cu gura până la urechi. Alteori jucau „ascunselea”. Pe atunci stăteau într-un apartament mic, nu într-o casă mare ca acum, și erau puține locuri în care Tia se putea ascunde. Dar tati se făcea că o nu găsește și se întreba cu vocea tare: unde o fi fata mea?” Tia sărea atunci din ascunzătoare, îi punea palmele pe ochi tatălui și îl întreba: Cine e?” El răspundea „Tiaaaaa!” și apoi o pupa și o gâdila minute în șir. În casa mare se jucaseră doar de vreo două-trei ori. Întotdeauna Tia se ascunsese într-un dulap uriaș din mansardă, care nu era folosit. Tati era cât pe ce s-o găsească de fiecare dată pentru că o auzea pe fetiță râzând fericită. Dar când să deschidă ușa dulapului și s-o îmbrățișeze ca pe vremuri… îi sunase telefonul și abandonase joaca.
Și tot mai demult, tati îi citea seara povești. Iar înainte ca fetița să adoarmă, își spuneau unul altuia cât de mult se iubesc: până la infinit!
Acum se mai juca doar cu mama… Tati arareori ajungea să o sărute înainte de culcare. Îi trimitea de la birou jucării tot mai multe, tot mai mari, tot mai frumoase dar ea avea nevoie de altceva. Avea nevoie de el. De tati. Și tati parcă nici nu o mai vedea.
De aceea era furioasă. Și de aceea voia să devină învizibilă. Ca să afle dacă tati o va căuta, dacă îi va duce lipsa, dacă îi va duce dorul. Poate așa, dacă nu o va mai vedea o vreme, va dori din nou să stea mai mult cu ea și să se joace împreună.
A doua zi Tia împlinea 7 ani. Își invitase prietenii la o mare petrecere cu animatori, pictură pe față, chiar și un magician. Pe tati îl pusese să îi promită că nu va rata petrecerea ei, iar el promisese.
Dar nu apăruse la începutul petrecerii.
– L-ai sunat pe tati? Când vine?, a întrebat-o Tia pe mama ei.
– Acum am vorbit cu el, puiul meu, a zis că are de terminat o afacere și vine imediat.
Magicianul își făcea deja numărul: le scotea copiilor mingi din nas și monede din urechi, a tăiat bucăți de hârtie care apoi au reapărut întregi, a făcut chiar ca unele lucruri să dispară. Toți copiii au aplaudat și au râs, numai Tia nu. Tot privea spre ușă.
Apoi a fost adus tortul, toată lumea i-a cântat Tiei La Mulți Ani și petrecerea s-a terminat. Fără tati…
Într-un colt al sălii, Magicianul își strângea lucrurile. A văzut că Tia e tristă și a întrebat-o:
– De ce o fetiță frumoasă și deșteaptă ca tine e tristă de ziua ei?
– Nu e tati aici…
– Dar unde e?
– Face afaceri. Mi-a promis că vine și nu a venit.
– Sunt sigur că tatăl tău și-a dorit să fie aici. Dar, vezi tu, Tia, uneori părinții sunt nevoiți să muncească mult ca să vă ofere tot ce aveți nevoie…
– Eu am nevoie de el! Dar parcă nici nu mă mai vede… Știi ce mi-aș dori cel mai mult de ziua mea? Să fiu invizibilă! Ca să mă caute! Dacă m-ar căuta, mi-aș da seama că mă mai iubește.

Magicianul s-a gândit o clipă și i-a spus.

– Tia, ești sigură că îți dorești asta?
– Da, sunt sigură!
– Eu pot să te fac invizibilă. Dar tatăl tău nu va mai putea să te vadă ori să te audă până când nu își va da singur seama de ce ai dispărut. Până când nu va realiza că îți este dor de el. Va putea să te atingă, să te simtă, dar atât. Și nu vei avea voie să spui nimănui de ai devenit invizibilă pentru el, nici măcar mamei tale. Dacă o vei face, tată tău nu te va mai putea vedea niciodată. Te întreb din nou: ești sigură că vrei asta?
– Da, sunt sigură! i-a spus Tia hotărâtă magicianului care … nu mai era acolo. Dispăruse.
A doua zi dimineață a trezit-o chiar vocea tatălui ei. Vorbea la telefon în sufragerie. Tiei îi trecuse supărarea așa că s-a gândit să i se strecoare în spate, fără ca el s-o vadă, să-i pună palmele peste ochi și să-l întrebe „Cine e?”. S-a apropiat tiptil, mergând ușor ca o pisică. Tati stătea pe un fotoliu, cu spatele la ea, nu mai vorbea la telefon dar își verifica emailul. „Perfect”, s-a gândit Tia. Nu e atent. o să îl iau prin surprindere. Dintr-un salt a fost în spatele lui, i-a pus palmele peste ochi și a strigat:
– Cine eeee?
Dar tati, în loc să răspundă ca de obicei „Tiaaaa!”, a sărit speriat de pe fotoliu, a privit în direcția ei și a strigat:
– O fantomă! M-a atins o fantomă! Avem o fantomă în casă!
Tia a început să râdă crezând că glumește. Dar el se uita în continuare spre ea, la fel de speriat și își pipăia ochii cu degetele.
– M-a atins ceva pe ochi! M-a atins ceva pe ochi!

Mama a ieșit din bucătărie, unde-i pregătea micul dejun fetiței. S-a uitat la el, a văzut-o pe Tia și a început să zâmbească.

– De ce zâmbești? Ce ți se pare amuzant?! M-a atins ceva pe ochi!, o întrebă însă tati.
– Glumești, nu?
– Nu, nu glumesc, cum să glumesc?! Pe cuvânt că m-a atins ceva!
– Păi da, te-a atins, normal că te-a atins, fiică-ta te-a atins. E lângă tine.
– Fiică-mea?! Care fiică-mea?! Tia?
– Păi ai alta?
– Unde-i fiică-mea? Fiică-mea nu-i aici!
Tia se uita nedumerită când la mami când la tati. Nu-și dădea seama ce se întâmplă. Nici mami nu mai zâmbea pentru că-și dăduse seama că tati nu glumea. Părea speriat cu adevărat.
– Ce ai, omule, nu mai poți să-ți vezi copilul?!,
În acea clipă fetița și-a adus aminte de Magician. De ce îi ceruse Magicianului și ce îi spusese acesta:„ tatăl tău nu te va mai vedea și nu te va mai auzi…dar va putea să te simtă…” Chiar așa se întâmplase. Tatăl îi simțise mânuțele când i-a pus palmele peste ochi dar nu o auzise. Iar acum nu o putea vedea. Devenise invizibilă pentru el!
„Aoleu… S-a întâmplat ce îmi doream să se întâmple. Ce mă fac acum? Dacă tati nu-și dă seama de ce am dispărut?!” Nici mama nu zicea nimic. Se uita speriată când la unul, când la celălalt.
– Te-ai lovit la cap?, l-a întrebat mami.
– Nu.
– La ochi?
– Nu.
– Pe mine mă vezi?
– Da.
– Pe Tia n-o vezi?
– Nu.
– Mergem la oftalmolog!
Ajunși la un cabinet, i-au explicat medicului ce se întâmplă. Medicul i-a verificat lui tati ochii si capul cu niște aparate, a răsfoit niște cărți, a căutat pe Internet, a sunat mai mulți colegi doctori și s-a sfătuit cu ei. În final a spus:
– Domnul e sănătos tun. Nu are nicio boală. Habar nu am ce se întâmplă. Dacă nu glumiți cu mine, să sperăm că problema va trece cu timpul.
Așa că s-au întors acasă. O vreme nu au zis nimic. După câteva momente tati s-a așezat pe fotoliu și a spus:
– Tia, vino la mine!

Fetița a mers lângă el dar și-a dat repede seama că tati nu are cum să știe că e acolo. Așa că i-a pus o palma pe obraz. Tati i-a luat ușor mâna, i-a pupat-o apoi a tras-o pe Tia aproape de el. A îmbrățișat-o cu putere și i-a spus mângâindu-i părul:
– Va fi bine, puiul meu. Îți promit că va fi bine.
Deși era speriată Tia se simțea… fericită. Demult n-o strânsese tati în brațe. Acum, că o făcea din nou, fetița era sigură că tatăl ei își va da seama că i-a fost dor de el. Și o va putea vedea în curând. Seara, la culcare, tati i-a citit povești, ca pe vremuri. Așezat la capul patului ei, i-a mângâiat fruntea. Tia a adormit gândindu-se că poate nu e așa rău că a devenit invizibilă.
Dimineață s-a trezit hotărâtă să îi dea tatălui ei niște indicii. Să-l ajute să-și dea seama mai repede că îi e dor de el. Dar și să facă ceva pentru a petrece mai mult timp împreună:
„Hm… telefonul. Tati vorbește prea mult la telefon când e acasă. Nici mami nu e foarte fericită că tati se ocupă de afaceri și după ce pleacă de la birou…”
N-a trecut mult timp și telefonul lui tati a sunat. Hotărâtă, Tia l-a băgat în buzunar. Orice lucru pe care îl atingea, devinea invizibil. Imediat a intrat în cameră tati. Se uita după telefon. Îl auzea sunând dar nu îl vedea niciunde. Nici nu aveau cum să-l vadă în buzunarul fetiței.
– Unde mi-oi fi lăsat telefonul?! se întrebă. Se orienta după sunetul aparatului, așa că s-a apropiat de Tia. Era și mai nedumerit. Știa că e în apropierea telefonului pentru că îl auzea sunând undeva, lângă el. Zâmbind, fetița s-a îndepărtat un pic. Tati a ciulit bine urechea, foarte atent, s-a luat după sunet și iar s-a apropiat de ea. Tiei i-a venit atunci o idee:„Ahaaaa, vrei telefonul, tăticule? Te ții după sunetul lui? Păi hai după mine dacă poți.E greu să prinzi un copil invizibil, nu?!” A plecat spre camera ei, tati după ea. Când tati rămânea în urmă, Tia se oprea ca să îl aștepte. Dar tati și-a dat repede seama ce se întâmplă. S-a oprit și a început să râdă cu poftă:
– Tia, tu ești! Mi-ai ascuns telefonul! Ai chef de joacă?! Păi stai că te prind eu acum!, și s-a luat din nou după ea.

Ajunși în camera ei, Tia s-a gândit să-i dea lui tati niște indicii. Să-i arate ce îi lipsește. Prima dată l-a dus lângă rachetele de badminton. Tati o învățase să joace. Erau abandonate într-un colț, pentru că nu mai jucaseră de multă vreme. Tata le-a ridicat, s-a uitat la ele și a oftat. Apoi, cu ajutorul telefonului care, culmea, suna în continuare, Tia l-a condus la un raft pe care era așezat jocul de Monopoly. Tare bine se distrau toți trei în serile în care jucau împreună. Iar în final fetița l-a dus la biroul ei, pe care erau desenele făcute mai demult. Tia a scos din teanc și a pus deasupra un desen în care erau toți, mami, tati și ea. Tati a ridicat desenul, l-a privit cu atenție, a oftat din nou și a zis:
– Oooo, Tia, ție îți era dor….
Fetiței i s-a oprit inima de emoție. Credea că tati și-a dat deja seama. „Ah, va spune cuvintele magice ! Va spune „ÎȚI ERA DOR DE MINE!”, spera ea.
– Tia, ție îți era dor …să ne jucăm!, spuse însă tati. Ok, îți promit că ne vom juca mai des!

„Ooooo, nu tati, nu!”, a gândit Tia. De fapt și de asta îmi e dor, să ne jucăm… Dar în primul rând ÎMI E DOR DE TINE! Șă facem lucruri împreună, să citim, să ne uităm la un desen animat sau pur și simplu să stăm împreuna!”

Telefonul suna insistent în buzunarul fetiței.

– Te rog, Tia, dă-mi telefonul, poate fi ceva important., i-a spus tatăl. Fetița a scos din buzunar aparatul care a redevenit vizibil. Tata a răspuns imediat:
– Da! Da, ajung în curând la birou și rezolvăm
Apoi s-a întors spre ea:
– Tia, îți promit că azi mă întorc mai repede de la birou și ne jucăm împreună. Bine? Citim și o poveste deseară! Vino să te îmbrățișez.
A strâns-o în brațe, i-a mângâiat părul și i-a atins cu palma obrajii, nasul, ochii, fruntea.
– Of, Tia, abia aștept să te văd… Îmi e dor de tine…De ce nu mai pot să te văd oare?!
„Pentru că și mie îmi e dor de tine!”, îi venea Tiei să strige, dar știa că tati nu o poate auzi.
De dorul lui, s-a gândit să facă un desen pănă se întoarce de la birou. Unu mare, mare. Dar oare unde să-l facă?! Gândul i-a zburat la dulapul din mansardă, cel în care se ascunsese când se jucase cu tati. Da, dulapul în care nu apucase să o găsească pentru că îi sunase telefonul. Peretele interior al dulapului, mare și alb, era perfect pentru așa ceva. Cu carioci, Tia l-a desenat pe tati și apoi s-a desenat pe ea ținându-l de mână.
Seara l-a așteptat. Spera că se va ține de cuvânt și va veni mai repede acasă, așa cum promisese. Chiar s-a gândit să-i facă o farsă. De la Halloween îi rămăsese o mască de pisică. Când a auzit ușa de la intrare (da, de data asta tati s-a ținut de cuvânt) și-a pus repede masca pe față. Era sigură tati va dori din nou s-o mângâie și se întreba amuzată oare ce va zice când va atinge botul de pisică al măștii. Chicotind veselă, a fugit în întâmpinarea lui și l-a tras de mână.
– Tia, aici erai!, a spus tati și, așa cum se aștepta fetița, a vrut s-o mângâie pe obraji. Dar când tati a pus degetele pe botul pisicii care avea și niște mustăți zdravene, a strigat speriat:
– Aoleeeeeeeu, ce s-a mai întâmplat acum?!

Noroc că mami era pe aproape și, râzând, i-a spus:

– Fiică-ta are chef de farse. Și-a pus pe față masca în formă de cap de pisică!
– Ahaaaaaa, șmecherie mică, ai chef de glume? Te ascunzi după o mască de pisică?! Chiar, ce ai zice tu să jucăm ascunselea?! Știu că îmi va fi aproape imposibil să te găsesc dar nu am jucat de multă vreme. Vrei?
– Daaaaaa, a strigat Tia, aruncând masca cât colo.
– A zis DA, i-a transmis mama tatălui care, bineînțeles, nu auzise strigătul de fericire al fetei.
Tia se gândea unde să se ascundă. Putea să se ascundă oriunde, tati nu ar fi văzut-o nici dacă ar fi rămas lângă el. Dar trebuia să îl ajute cumva s-o găsească, să-i mai dea un indiciu.
„Dulapul! Da, dulapul”. De fiecare data când se ascunsese acolo, tati era cât pe ce să o găsească. …„Poate își amintește”, și-a spus ea. Fericită că se jucau din nou, Tia uitase de uriașul desen făcut pe peretele interior al dulapului. S-a strecurat înăuntru și a început să aștepte, sperând că indiciul e suficient de bun și tati își va da seama unde e.
– Cine nu e gata îl iau cu lopataaaaa!, l-a auzit strigând, apoi a plecat în căutarea ei.
– Unde o fi fetița mea? Oare în camera ei?! L-a auzit cotrobăind pe acolo, apoi căutând prin dormitor, deschizând ușa la băi sau mișcând masa și scaunele din bucătărie.
– Tiaaaa, unde te-ai ascuns?! De fapt nu-mi spune că oricum nu te aud… Dar te găsesc eu, stai liniștită, nu mă las până nu dau de tine!
I-a auzit apoi pașii urcând pe scări, spre mansardă. Vai, ce emoții avea fetița! Dacă tati ar fi putut s-o audă, i-ar fi auzit inima de tare ce bătea. Pașii tatălui s-a oprit undeva aproape. Foarte aproape. Probabil chiar în fața dulapului.
– Ahaaaaa, cred că știu unde ești! A spus el și a deschis larg ușa dulapului. Lumina puternică din camera a intrat în dulap și acolo tati a văzut…Nu, nu a văzut-o pe Tia, dar prin ea a văzut uriașul desen. Tati a tăcut și l-a privit lung: el și Tia, ținându-se de mână fericiți. Fetița a văzut atunci cum ochii tatălui se umezesc de lacrimi, deși zâmbea. Fața i se luminase. Părea că își dăduse seama de ceva foarte important.
– Of, Tia, a oftat el. Ție…
Fetița simțea că nu mai poate respira de emoție.
– Ție îți era …dor de mine!
Tia a simțit în acel moment cum o cuprinde o bucurie incredibilă. Era atât de fericită că parcă simțea cum acea bucurie o mângâie pe întregul corp. Pe mâini, pe picioare, pe păr. Iar tata a văzut cum în fața ochilor îi apare ceva. La început un abur, apoi un fel de norișor alb. Norișorul a început să prindă forma unui corp pentru ca în final să se transforme în… Tia. Fetița îi apăruse în fața ochilor și zâmbea fericită.
– Tati, mă vezi? Mă auzi?, l-a întrebat fata.
Tati nu zicea nimic. Doar o privea iar ochii îi străluceau. Atunci mama a intrat în mansardă. Nu știa ce să creadă, nu știa ce se întâmplă. L-a văzut pe tati cum se uită direct spre Tia și cum lacrimi mari îi picură din ochi.
– Ce ai, omule, ești bine?
Tati și-a tras nasul cu putere și a zis cu voce hotărâtă:
– Sunt bine. Tare bine. Niciodată nu am fost mai bine. Mă uit la cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată. Mă uit la fetița mea!
– Mă vezi, tati?, a întrebat Tia din nou, cu emoție în glas.
– Te văd, scumpa mea. Și îți promit că nu te voi mai scăpa din ochi câte zile voi avea.
Apoi s-au îmbățișat toți trei tare, foarte tare, râzând și plângând de fericire.
Din acea zi, tati a redevenit acel tati de mai demult. S-a ocupat și de afacerea lui, pentru că orice mămică și tătic trebuie să lucreze, dar n-a prea mai vorbit la telefon când era acasă. Au petrecut însă mai mult timp împreună, toți trei, în familie. Se plimbau, se jucau, făceau lecții ori își citeau povești seara, înainte de culcare.
Tati îți dăduse seama de cel mai important lucru din lume: un copil nu are în primul rând nevoie de case mari, haine multe și jucării scumpe. Ci are nevoie ca părinții să-i fie alături. Cât mai mult. Trup și suflet.

Povesti Noi

Vezi toate Povestile