Orăşelul Tabletelor

autor:Cristina
versiune audio: George Buhnici

Ti-a placut aceasta poveste?  Recomanda si prietenilor tai:    share on facebook

La marginea Orăşelului Tabletelor, lângă pădure, într-o căsuţă galbenă cu buline roşii şi acoperiş verde, locuia Amelia împreună cu părinţii ei. Era singura casuţă din orăşel care arăta astfel. Tocmai de aceea, probabil, se afla la marginea orăşelului.
Amelia avea 5 ani, părul negru vâlvoi si ochii mari, mov. Îi plăcea să alerge, să sară şi să cânte fel de fel de cântece vesele. Cea mai bună prietenă a ei era o pisică buclucaşă, pe nume Roni. Iar fructele ei preferate erau… ce credeţi? Merele! Asta era destul de ciudat pentru că în Orăşelul Tabletelor nu exista niciun copil căruia să-i placă merele. Şi, mai mult decât atât, nu era niciun copil care să se joace cum se juca ea, adică să sară ori să alerge ori să cânte. Toţi ceilalţi copii se jucau pe tablete ori pe computere sau, când se plictiseau de acestea, se uitau la televizor.
Poate acum înţelegeţi de ce cea mai bună prietenă a Ameliei era o pisică şi nu un alt copil. Pur şi simplu pentru că nu se întâlnea cu alţi copii. Toţi erau ocupaţi să se joace în casă pe tablete aşa că nu prea mai aveau timp să se cunoască între ei.
A, şi am uitat să vă spun că Orăşelul Tabletelor avea doar case gri cu acoperiş maro, fără curţi ori grădini. În afară, bineînţeles, de căsuţa galbenă cu buline roşii de la marginea pădurii.
Într-o zi însorită de vară, Amelia a ieşit în curtea casei ca să se joace cu Roni. Ţineţi minte că v-am spus că pisicuţa Roni era cam buclucaşă? Mereu făcea câte o năzbâtie.

În acea zi s-a urcat în mărul din curte ca să prindă un fluturaş.
– Coboară Roni! Hai să ne jucăm cu mingea! –i-a strigat Amelia.
Dar pisicuţa jucăuşă, nu şi nu. Stătea pe o creangă groasă şi nu se dădea nicicum dusă de acolo. Atunci Ameliei i-a venit o idee: “Ia să scutur eu pomul…” şi-a spus ea ştiind prea bine că Roni nu va păţi nimic chiar dacă va cădea din măr. Pisicile cad întotdeauna în picioare. Ştia asta dintr-o carte de poveşti pe care i-o citise tatăl ei.
Aşa că a început să scuture mărul, cu toată puterea ei. Roni s-a speriat şi a zbughit-o în jos repede. Însă, de la scuturat, zeci de mere au căzut şi ele pe jos!
– Uite ce ai facut Roni! – spuse supărată Amelia. – Din cauza ta, toate aceste mere au căzut şi se vor strica! Chiar dacă imi plac mult, nu voi putea să mănânc atâtea mere! Ce ne facem cu ele?!
Şi atunci i-a venit ideea.
– Ştiu! O sa le împărţim în oraş celorlalţi copii! Ei nu au gradini şi nici pomi fructiferi. Sigur se vor bucura de nişte mere roşii proaspete.
Amelia însă habar nu avea că ceilalţi copii nu mâncau mere…
Dar zis şi făcut. A fugit în casă şi i-a povestit totul mamei. Mama ştia că niciun copil din Oraşul Tabletelor nu mănâncă mere dar nu a dorit să o supere pe Amelia şi a fost de acord cu planul ei. Aşa că mama şi fetiţa au luat un coş, l-au umplut cu mere şi au plecat spre oraş să le împartă.
Însă la fiecare poartă la care băteau ieşea câte un copilaş palid care refuza mărul şi apoi fugea să reia jocul pe tabletă.
Amelia era tare supărată. Era gata-gata să-i spună mamei să se întoarca acasă şi să facă din toate merele o imensă şi zemoasă plăcintă. Mama însă apucase să bată la o altă poartă, pe care a deschis-o un copilaş palid ce părea de vârsta Ameliei. Avea ochii roşii, semn clar că tocmai se ridicase de la un joc pe calculator.
– Ţi-am adus un mic cadou! – i-a spus Amelia plină de speranţă. Dar băieţelul a dat din cap că nu îl intersează şi a dat să intre înapoi în casă.
– Dar sunt atât de dulci şi de zemoase… – a mai apucat Amelia să îi spună cu lacrimi în ochi. Nu putea nicicum să înţeleagă de ce niciunui copil nu îi plăceau merele!
– Dar ce sunt alea? – a întrebat băieţelul oarecum curios, uitându-se in coş…
-Cum adică ce sunt? – intrebă mirată Amelia. Păi sunt mere!
Băieţelul se uita la ea cu o privire goală. Şi atunci, Amelia a înţeles în sfârşit de ce nici un copil din Orăşelul Tabletelor nu mânca mere.
Nu pentru că nu le plăceau merele, nu pentru că nu erau suficient de dulci şi de zemoase ci pentru că… nu le gustaseră niciodată!
Amelia a lăsat coşul în poarta băieţelului şi a început să fugă către casă. Mama după ea:
-Amelia! Unde fugi? Aşteaptă-mă !
-Vino mami, vino repede! – strigă Amelia – am o idee! Ştiu cum vom salva toţi copiii din Oraşul tabletelor!
Ajunsă la căsuţa galbenă cu buline roşii, năvăli pe uşă şi îşi scoase tableta. Da, puteţi să vă miraţi dar să ştiţi că şi Amelia are tabletă şi se joacă pe ea din când în când. Dar nu atunci când e frumos afară şi poate zburda în curte împreună cu Roni.
Deci cum spuneam, a scos tableta din sertar şi cu ajutorul tatălui ei a trimis un mesaj tuturor copiilor din Orăşelul Tabletelor. În mesaj scria aşa:
ÎNTÂLNIRE IMPORTANTĂ PENTRU TOŢI COPIII DIN ORAŞUL TABLETELOR!
NE VEDEM MÂINE DIMINEAŢĂ LA CĂSUŢA GALBENĂ CU BULINE ROŞII, DE LA MARGINEA PĂDURII!
VĂ AŞTEAPTĂ O SURPRIZĂ!
Toţi copiii au primit deodată mesajul. N-ar fi vrut să se despartă de jocurile de pe computer sau tabletă, dar cuvantul SURPRIZĂ i-a făcut pe toţi să meargă la întâlnire. Erau curioşi de ce vor găsi la căsuta cu buline, de a cărei existenţă nici nu ştiau până atunci.
Când au ajuns, mare le-a fost mirarea să vadă că Amelia avea o curte adevărată şi o gradină în care erau copaci mai mari şi iarbă mai verde decât în jocurile lor! De mirosuri, nici nu mai vorbim! Au simţit pentru prima dată mireasma florilor adevărate şi au pus mâna tot pentru prima dată pe o frunză şi pe o … pisică.
Da, pe Roni, care în ziua aceea a devenit cea mai fericită pisică de pe pământ! Niciodată nu se gândise că e atât de amuzant să te mângâie mai mulţi copii deodată.
După ce s-au jucat în voie şi i-a văzut îmbujoraţi şi veseli pe toţi copiii, Amelia i-a oferit fiecăruia câte un măr. I-a rugat să guste, să nu o refuze, pentru că mărul e fructul ei preferat.
Copiii au gustat şi nu mai trebuie să vă spun cât de mult le-au plăcut. După încă o oră de joacă, mama Ameliei le-a împărţit o uriaşă placintă cu mere. Chiar şi Roni a primit o porţie! Nu vă miraţi, există pisici care mănâncă plăcintă cu mere.
Din acea zi, viaţa s-a schimbat în Orăşelul Tabletelor. Copiii voiau mereu să iasă afară şi să se joace cu prietenii, aşa că părinţii au fost toţi nevoiţi să îşi facă grădini şi curţi la case. Tabletele au ajuns prin sertare şi mai erau scoase de acolo doar câteodată, în zilele ploioase. În plus, copiii nici nu mai aveau nici timp de ele pentru ca mai mereu se gasea câte un vecin mic să le bată la poartă şi să-i cheme la alergat, sărit ori cântat.

Câţiva ani mai târziu, toate casele din orăşel aveau curţi cu meri şi iarbă verde, acoperişuri colorate şi buline pe pereţi. Numele oraşului s-a schimbat din orăşelul Tabletelor în orăşelul Merelor, iar primar ştiti cine a ajuns?
Ei bine, vă las pe voi să ghiciţi!
Vă spun doar atat: Avea muuuulţi mulţi prieteni şi o pisică pe nume Roni!

Povesti Noi

Vezi toate Povestile