Jack și visul unei nopți de Halloween

autor:Alex
versiune audio: Andreea Brașovean si Cristian Leonte

Ti-a placut aceasta poveste?  Recomanda si prietenilor tai:    share on facebook

Jack era un băiețel curajos. Niciodată nu i-a fost frică de păianjeni, de albine, de șopârle, de câini, de apă, de fulgere ori de tunete. Cât era ziua de mare, lui Jack îi plăcea să ajute. Dacă vedea vreo albină căzută în apă o ridica ușurel și o punea pe o floare, dacă vreun copil voia să ucidă un păianjen îl oprea imediat iar dacă un om în vârstă ducea cu greu o sacoșă, se oferea imediat să o ia el.  Jack iubea animalele, păsările și oamenii. Și mai iubea tare mult ceva: cărțile.

Jack citea cu mare plăcere orice carte îi cădea în mână. Mintea lui era ca un burete însetat de cât mai multe povești. Și pentru că citise atât de mult, avea și o imaginație extraordinară. Poate de aceea mintea lui Jack dădea uneori prea multă putere unor pesonaje nu tocmai vesele din unele povești. Iar aceste personaje îi tulburau visele. Jack cel atât de curajos ziua, era foarte temător noaptea. Da, uneori după ce citea câte o poveste cu vampiri, vrăjitoare, fantome ori scheleți se temea pur și simplu să meargă la culcare. Visa toate aceste creaturi înspăimântătoare și nu se odihnea bine deloc. Dimineața se trezea tare obosit și încercănat, supărat și neliniștit.

Într-o zi ce a urmat unei asemenea nopți de groază, se întorcea de la școală. Avea în mână un măr. Se pregătea să muște din el când a auzit:

– La muncă, nu mai sta cu mâna întinsă!

Cel care vorbise era un tânăr care tocmai coborâse dintr-o mașină nouă, pe care o parcase pe trotuar. Era îmbrăcat elegant, într-un costum strălucitor care parcă fusese făcut din tablă. Părul îi era pieptănat cu grijă, într-o mână ținea un telefon „utlimul răcnet” iar pe cealaltă, de care atârna un ceas greu și probabil foarte scump,  o agita în fața unui bătrân. Un bătrân care stătea pe trotuar și pe care aproape îl lovise când parcase mașina acolo unde au voie doar pietonii. Bătrânul, care nici măcar nu ținea mâna întinsă, l-a privit  lung pe tânărul ce se agita zgomotos în fața lui. Apoi s-a uitat la un dovleac grăsun și portocaliu pe care îl ținea în brațe.  După câteva clipe, omul a început să zâmbească. Da, bătrânul privea dovleacul și zâmbea. Tânărul l-a privit nedumerit și, fără ca bătrânul să-l fi băgat în seamă, i-a spus:

– Îți pierzi mințile, bătrânule!

 

Apoi a plecat grăbit și important, butonând ceva la telefonul lui modern.

Jack s-a oprit în fața bătrânului.

– De ce zâmbiți?, l-a întrebat. Acel om a vorbit urât cu dumneavoastră…

– Zâmbesc pentru că dovleacul mi-a spus ceva., îi răspunse bătrânul

– Dovleacul dumneavoastră vorbește?!

– Vorbește dacă ai urechi pentru el. Nu oricine poate auzi un dovleac. Și nu în orice zi. Doar astăzi, de Halloween.

– Și ce v-a spus?

– Mi-a spus să nu îl bag în seamă pe acel tânăr. Nu merită. Dacă mă supăr îi dau prea multă importanță. Și de fapt el nu e decât un curcan. Trebuie doar să poți vedea asta.

– Un curcan?!

– Da, un curcan. O pasăre nu foarte deșteaptă însă foarte mândră și gălăgioasă. Nu face altceva decât să se plimbe țanțoș și să se dea mare. A moștenit de la părinții lui pene strălucitoare dar nu și foarte mult creier. De fapt, măi băiete, am citit că pasărea asta, curcanul, e cea mai proastă creatură din lumea noastră.

– Ați citit?! Dumneavoastră citiți?!

Bătrânul i-a zâmbit cu bunătate.

– Există o vorbă: „nu judeca o carte după coperți”. Și e o vorbă foarte adevărată. O carte cu coperți foarte frumoase e posibil să nu conțină nimic valoros în paginile ei. Iar una care are coperți simple, modeste, poate ascunde multe lucruri importante. Așa e și cu oamenii, de fapt cu orice. Niciodată să nu te iei după aparențe. Un om ce poate părea bogat poate fi foarte sărac sufletește și, chiar dacă portofelul îi e plin, tărtăcuța îi poate fi golașă.

– Tărtăcuța?

– Capul adică. E tot o vorbă. O tărtăcuță golașă e un cap fără prea multă minte în el. Tărtăcuțele sunt un fel de dovleci, rude cu prietenul meu portocaliu. Uite, ți-l ofer. Ia-l. Și ascultă-l!

– Cum să ascult un dovleac?! Nu am cum să îl înțeleg.

– Sunt sigur că poți. Pari un băiat cu un suflet mare și minte deschisă. Astăzi poți vorbi cu el pentru că are puteri magice. Ascultă-l  și îți va lumina mintea și… noaptea.

– Îl iau. Dar vă rog să primiți în schimb acest măr!

– Îl primesc cu dragă inimă. La revedere, copil bun și, nu uita, ascultă dovleacul.

Jack i-a oferit mărul, a luat dovleacul portocaliu și, cu el în brațe, a plecat spre casă. Îl privea și se întreba de ce l-o fi luat. Cum adică să asculți un dovleac?!

– Jack, te rog, am pretenții de la tine…, a auzit atunci în mintea lui o voce ce-i vorbea peltic.

– Tu ai vorbit, dovleacule?!, întrebă Jack mirat.

– Nu am vorbit, am gândit. Nu am cum să vorbesc pentru că nu am gură. Așa că te-aș ruga ca atunci când ajungi acasă să-i spui tatălui tău să îmi facă o gură și niște ochi. Nu văd nimic. E beznă în mine ca într-o nucă. Te-aș ruga pe tine să mă cioplești dar nu te sfătuiesc să folosești obiecte ascuție la vârsta ta.

Jack zâmbi amuzat. Era ghiduș dovleacul.

– Păi ca să îți facă gură și ochi trebuie să te taie…

– Jack, depinde cum privești lucrurile. Asta trebuie tu să înveți. Să vezi dincolo de ceea ce se vede la prima vedere. Nu, nu mă taie, îmi face o pălărie pe care o pot scoate cu respect dacă pe lângă mine trece o drăguță domnișoară dovleac. Nu, nu mă scobește, îmi oferă o gură și ochi. Și mai am o rugăminte. Spune-i tatălui tău să îmi pună o lumânare în locul miezului, m-am cam săturat de bezna din capul meu.

Ajuns acasă, Jack și-a rugat tatăl să cioplească dovleacul.  Tatăl l-a privit pe copil mirat la început. Nu mai auzise de dovleci ciopliți. Dovlecii erau buni copți în cuptor, băgați în plăcintă ori de dat la porci. Nu pentru scobit și cioplit. Dar știa că fiul său stă foarte bine cu imaginația și i-a îndeplinit rugămintea. În scurt timp dovleacul avea doi ochi veseli și o gură zâmbitoare. Plus o lumânare zdravănă, care arunca din el o lumină plăcută.

– Așaaaaa, mă simt mult mai bine!, spuse dovleacul. La noapte pune-mă lângă patul tău și-ți promit că de acum înainte visele nu te vor mai speria.

Jack se uită în jos rușinat.

– Știai că mă sperie visele?

– Jack, ți-am zis că am pretenții de le tine. Nu te mai miră că vorbești cu un dovleac dar te miră că știu ce visezi? Bineînțeles că știu. Visele te sperie pentru că așa au vrut anumiți scriitori de povești. Să te sperie pe tine și pe alți copii. Au transformat niște personaje foarte simpatice în creaturi înspăimântătoare. Ai încredere în mine, culcă-te liniștit și te voi ajuta să-ți vezi nopțile cu alți ochi.

Jack l-a ascultat pe dovleac. L-a așezat lângă patul lui și a adormit destul de repede.

Prima care i-a tulburat somnul a fost o vrăjitoare. Cu un zgomot teribil, a dat la o parte ușa de la camera lui Jack și i-a intrat rânjind în vis. Dovleacul, ce lumina vesel lângă pat, i-a zis cotoroanței:

– Alo, mătușă, vezi că te-ai izbit de ușă.

Fă cu mătura curat, nu e bună la zburat!

Vrăjitoarea s-a oprit mirată și i-a spus dovleacului:

– Pepenaș ce luminezi, vezi că poate mă-nervezi!

Crezi că-mi arde de zburat când eu am de măturat?!

Nu, nu sunt o vrăjitoare și nici nu am nasul mare.

Ți se pare!

Sunt ce vezi c-așa a vrut un scriitor nepriceput!

Zău că nu am chef să zbor, am plăcinte în cuptor!

Nu-s mătușă, sunt bunică, ofer dragoste, nu frică.

Jack, te rog din suflet să mă crezi

Și-așa cum sunt cu adevărat încearcă să mă vezi,

M-am săturat să-ți intru în vis în zbor!

De mâine îți voi aduce plăcinte calde, din cuptor!

Iar temuta vrăjitoarea ce i-a bântuit lui Jack atâtea și atâtea nopți s-a transformat dintr-o data într-o bătrânică tare simpatică.  Femeia i-a mângâiat ușurel lui Jack  fruntea iar apoi a plecat grăbită să scoată din cuptor plăcinta cu dovleac pe care o cocea când răutăciosul scriitor a transformat-o în cotoroanță.

N-a mai trecut mult, că patul în care Jack dormea a fost învăluit într-un abur alb, fantomatic. De fapt era chiar o fantomă înfiorătoare, cu două găuri negre în loc de ochi.  Dovleacul l-a luat îndată în primire:

– Aburel rătăcitor, ai face bine să te potolești…

Dacă-ntr-o secundă n-o să te oprești, îți pun în față un ventilator!

Fantoma s-a oprit descumpănită iar acolo unde în mod normal ar fi trebuit să fie gura unei fantome i-a apărut o gaură în formă de zâmbet.

– O, drag dovleac, îți mulțumesc frumos,

Tu chiar mă vezi așa cum sunt cu adevărat!

Nu, nu sunt o fantomă de speriat, ci doar un abur albicios.

Nu sunt un duh ce aduce frică,

Ci doar un abur de pe o oală în care fierbe fasolică.

Jack, să mă ierți dacă te-am deranjat

Îți jur că o să rămân la oală!

Și-a plecat.

Dar nu s-a evaporat  bine aburul cu miros de fasole fiartă, că prin geam a intrat împleticindu-se un vampir. Cu greu s-a târât până în apropierea patului lui Jack. Părea obosit și plictisit. Înainte ca dovleacul să reacționeze a spus așa:

– Ok, ok, am înțeles, nu sunt dorit! Dar voi chiar credeți că eu vreau

Ca-n fiecare noapte sânge să tot beau?!

Sunt doar un om, ca tine și ca Jack… Pardon, tu ești dovleac, deci nu ca tine.

Deci…  într-o bună zi nu-mi era bine,

De fapt nu era zi, era o dimineață și tare mă dureau dinții din față.

Și i-am privit într-o vitrină, ca într-o oglindă

Și mă gândeam că unul stă să se desprindă.

Când, ce să vezi, fix pe acolo a trecut acel scriitoraș tare temut

Și m-a văzut cu gura larg căscată și-a scris că sunt vampir.

Iar de atunci tot stau și mă tot mir că toată lumea s-a speriat

De un simplu om cu dintele cariat.

Vă rog din suflet NU MĂ MAI VISAȚI și în dormitorul vostru NU MĂ MAI CHEMAȚI!

Sunt doar un om atât de trist că nu mai are timp să meargă la dentist!

Apoi falsul vampir a plecat hotărât din visul lui Jack, trâgand geamul după el cu putere. Decis probabil să meargă direct la stomatolog și să nu mai ajungă niciodată în visele copiilor.

Era deja dimineață. Pentru prima data după multă vreme Jack s-a trezit zâmbind. Și-a amintit de vrăjitoarea care nu era vrăjitoare ci doar o bunicuță pricepută la făcut plăcinte de dovleac, la fantoma care era de fapt abur de fasolică și la sărmanul om cu durere de dinți condamnat de un scriitor răutăcios să bântuie visele copiilor sub formă de vampir. S-a întors spre dovleac să-i mulțumească dar…și-a amintit ce îi spusese bătrânul. Dovleacul avea puteri magice doar în ziua și noaptea de Halloween. Acum era un dovleac ca oricare altul, doar că avea gură zâmbitoare și ochi. Jack i-a mângâiat cu drag pălăria și i-a mulțumit în gând.

De atunci Jack nu s-a mai luat niciodată după aparențe. Nu a judecat niciodată un om după haine, o carte după coperți ori o pasăre după pene. Și în fiecare an, în seara de Halloween, a cioplit câte un dovleac pentru a-și întâmpina prietenii costumați în personaje înfiorătoare dar prietenoase.

 

 

 

 

 

 

Povesti Noi

Vezi toate Povestile