autor:Cristina
versiune audio: Andreea Brșovean, Dan Daniel și Daniel Nițoiu
Era seara de Ajun.
În camera Lidiei era întuneric. Doar razele lunii pătrundeau pe geam și luminau jucăriile înghesuite pe rafturi. Lidia stătea în pătutul ei, nemiscată, cu urechile ciulite. Părintii îi citiseră povestea de seară și o pupaseră de noapte bună. Lidia închisese ochii dar nu putea dormi. Pur și simplu nu mai putea să aștepte până dimineată ca să își găsească sub brad cadourile.
Așa că stătu cuminte în pat pană când părintii ei s-au culcat iar în casă se lăsă liniștea. Atunci se ridică ușurel și coborî tiptil scările, pană în sufragerie. Se pare că Moșul venise deja. Trei cutii de cadouri, împachetate în ambalaje colorate, așteptau sub brad. Pe etichete, Lidia citi: „Mami”, „Tati” și „Lidia”. Toți aveau câte un cadou.
Îl luă pe al ei și se uită la el dezamăgită. Era o cutie ce I se prea prea mică, învelită într-o hârtie roz cu fulgi de nea desenați pe ea.
“Ce cadou mic am primit”, se gândi ea “ …și lista mea era atât de mare…” Se uită bine sub brad , în speranța că poate mai găsește și alte cadouri, dar nu mai văzu niciunul. Supărată așeză la loc cutia și dădu să urce în cameră ei, când auzi un foșnet ciudat. Se ridică speriată și se uită spre ușă, căci de acolo i se părea că aude zgomotul. Prima data văzu un bocanc mare, apoi o haină roșie , apoi o barbă si… Realiză că îl vede nici mai mult , nici mai puțin, pe Moș Crăciun! Care încearca să se strecoare afară, pe ușă.
-Hei! strigă Lidia, unde pleci?
Moșul se opri și ridică nedumerit privirea:
-Nu trebuia să mă vezi!, spuse el. Trebuia să plec înainte să cobori tu. De obicei reușesc să mă furișez foarte bine. De data asta se pare că nu mi-a reușit.
-Aha.. spuse Lidia și dădu din umeri ca și cum nu-i prea păsa de explicațiile Moșului. Dacă tot te-am prins, aș vrea să știu de ce am primit un cadou așa de mic. Ți-am scris o scrisoare foarte lungă! În cutia asta mica nu are cum să încapă nici măcar un sfert din tot ce ți-am cerut!
Moșul își aranjă ochelarii și se uită la cutie. Apoi la Lidia și apoi iar la cutie.
-Înțeleg că nu ești mulțumită de cadoul tău?
-Nu, nu sunt!, spuse Lidia vizibil deranjată. E un cadou mult prea mic! Eu meritam mai mult, să știi!
Moș Crăciun își lăsă jos sacul, care fie vorba între noi părea destul de greu, îl deschise și apoi spuse:
-Uite ce putem face. Pune cutia înapoi în sac și te duc la atelierul meu să îți alegi alt cadou. Unul mai mare, unul care să fie pe placul tău.
Lidia ezită puțin, dar apoi, amintindu-și lista lungă de jucării pe care i-a trimis-o moșului, luă hotărâtă cutia și o băgă în sac.
-Ia aminte însă, spuse bătrânul, dacă te iau cu mine la atelier, va trebui să ma ajuți apoi la împărțirea cadourilor. Mai am multe de dus în noaptea aceasta și nu am timp de pierdut!
-Bine, răspunse față, să mergem! Și plecă la drum cu Moș Crăciun exact așa cum era, în pijama și descălțată. Ieșiră împreună pe ușă. În față casei, aștepta o sanie roșie, uriașa, la care erau înhămați patru reni. Lidia se gândi că era pentru prima dată când vedea sania lui Moș Crăciun și se urcă în ea cu oarecare emoție.
Drumul către atelier a durat atât de puțin încât fetiță nu își putu da seama dacă renii trăgeau sania pe zăpada sau zburau. După doar câteva clipe au oprit.
– Am ajuns! spuse bătrânul Moș.
Odată coborâți din sanie, Lidia văzu că erau în mijlocul unei păduri, în față unei porți mari , roșii, pe care scria cu litere aurite: Atelierul lui Moș Crăciun!
-Asta da!, își spuse fata, o să am ce să le povestesc colegilor! Era atât de fascinată , încât nici nu își dădu seamă că stă în zăpada cu picioarele goale.
Moșul deschise poarta cea mare și o pofti pe Lidia înăuntru.
În momentul în care păși pe ușa atelierului, Lidiei aproape că i se tăie răsuflarea. Văzu acolo o mare de cadouri colorate, mari, mici, uriașe, împachetate, neimpachetate, pătrate, rotunde sau te miri ce forme mai aveau. Peste tot, printre cutii erau împrăștiate ambalaje, bomboane colorate, fundițe aurii și zeci de spiriduși agitați lucrau de zor la împachetat. Erau acolo mormane de jucării și haine ce așteptau să fie puse în cutii. Dar nu numai… Erau și boluri de fructe ori chiar pachete de mâncare, așezate unul peste celălalt.
„Pffff…”, gândi Lidia, „cine cere mâncare de la Moș Crăciun? Când sunt aici atâtea jucării !”
-Gata, îi întrerupse Moș Crăciun gândurile, am pus cutia ta înapoi. Alege-ți alta și hai să mergem! Avem multă treabă, după cum vezi!
Lidia se uită de jur împrejur, la cutiile împachetate, ca să își aleagă noul cadou. Erau atât de multe, încât nu îi fu ușor. Inițial vru să îl ia pe cel mai mare. Unul uriaș! Dar i-a fost rușine de Moș Crăciun… Așa că alese o ală cutie, nu chiar pe cea mai mare dar tot una mare de tot. Era, cu siguranță, mult mai mare decât cea pe care o găsise acasă, sub brad.
-Ești sigură că pe aceea o vrei?, o întrebă Moș Crăciun. Nu vreau să fii dezamăgită din nou!
-Sunt sigură!, spuse Lidia. Pe asta o vreau!
Moșul luă cutia, o bagă în sac și spuse:
-Să mergem atunci să împărțim cadourile și apoi te duc acasă la tine, unde îți poți pune sub brad noul cadou. Și au plecat. A urmat o călătorie pe care Lidia și-o va aminti toată viață.
Fetița a lucrat toată noaptea ,coț la coț cu doi spiriduși și cu Moș Crăciun, la împărțirea cadourilor. Treaba mergea în felul următor: sania oprea în fața unei case iar Moș Crăciun, cu ajutorul Lidiei coborau sacul greu și îl așezau pe jos. Între timp, spiridușii găsea o modalitate să deschidă fereastra ori ușă casei în care trebuia să intre Moșul. Apoi bătrânul căuta în sac cadoul potrivit (asta doar el putea să o facă pentru că doar el știa unde și ce cadou trebuia dus) , După ce găsea cutia potrivită , se furișa în casă și o așeza sub brad. În acest timp, Lidia, stătea cu nașul lipit de geam și urmărea ce se întâmplă înăuntru. Nu toți oamenii din case dormeau, așa că uneori Moșului nu îi era ușor să se strecoare nevăzut până la brad. De la geam, Lidia vedea cum bătrânul se ascunde după uși, dulapuri și perdele, ca să nu fie văzut. Și tot de la geam, Lidia a văzut tot felul de minunății, dar și lucruri pe care nu ar fi vrut să le vadă, A văzut case mari, bogat împodobite cu ornamente scumpe și sute de luminițe dar a văzut și oameni bolnavi ori copii săraci. Unii nu aveau nici măcar ce să mânânce și plângeau în brațele părinților. A văzut oameni care stăteau în jurul unor meșe pline cu bunătăți, dar a văzut și unii care nici măcar nu aveau brad de Crăciun, ci doar o crenguță, cu două, trei globuri. A auzit plânsul unor copii nemulțumiți că au găsit prea puține daruri sub brad desi primiseră multe, dar și râsul fericit al altor copii care primisera doar câteva fructe. Tot de la geam, Lidia a văzut o fetiță mică și slabă care a început să țopăie de bucurie , când sub brad a găsit o uniformă de școală nouă. Și câte și mai câte…
Când au terminat de împărțit cutiile, Lidia se simți fericită dar totodată și foarte rușinata. Fericită pentru că și a dat seamă că de la bun început primise un cadou mare. Rușinată pentru că până în acea noapte nu se gândise că există și copii care se bucură atunci când primesc haine ori ceva de mâncare.
-Îți mulțumesc, Moș Crăciun!, spuse ea atunci când sania se opri, în zori, în față casei ei. În această noapte am învățat foarte multe lucruri.
-Nu ai pentru ce , copilă. Acum intră în casă , sub brad este cadoul tău.
-Păi cum l-ai dus? Nici nu am văzut! se miră Lidia.
Moș Crăciun nu răspunse , ci trase cu ochiul și zâmbi cu bunătate. Lidia intră în casă. Din ușă văzu cadoul imens, așezat sub brad. Avea exact același ambalaj ca și primul cadou, cel care i se păruse prea mic. Acesta era însă mult mai mare. Dar, Lidia nu mai putea să se bucure pentru el. Se gândea într-una la fetiță slăbuță care primise o uniformă. Și-a adus aminte de câte ori și-a rupt ori și-a rătăcit uniformă și niciodată nu i-a păsat prea mult pentru că mereu primea câte una nouă. Iar acea fetiță a primit o uniformă doar de Crăciun și era atât de fericită! Nici măcar nu primise vreo jucărie…
Dintr-odată, Lidia ridica cutia și o zbughi pe ușă .
_Moșule, stai , nu pleca!, striga ea.
Bătrânul tocmai urca în sanie, dar se opri.
-Ce este copilă?
-M-am gândit mai bine., spuse fetiță rușinată și lasă ochii în jos. Aș vrea să schimb din nou cadoul. Chiar dacă mai trebuie să te ajut. Îl vreau pe cel mic, pe primul pe care mi l-ai adus.
Moșul zâmbi și o mângâie pe cap:
-Dragă mea fetiță, nu ai ce schimbă. Acesta este cadoul tău. E tot cel pe care l-ai găsit sub brad și prima oară. Deși nu ți-ai dat seama,l-ai ales pe același…
-Cum?! întrebă fata. Nu se poate, acesta este mult mai mare!
-Nu este fata mea, așa ți s-a părut când l-ai văzut așezat lângă celelalte cadouri din atelier. De la început ai primit un cadou mult mai mare decât au primit alți copii. Doar că atunci îți doreai chiar mai mult iar acum îl privești cu alți ochii. Știi că în lume există mulții copii care au lucruri mai puține decât tine și sunt fericiți pentru orice li se oferă. Sunt sigur că de acum înainte vei aprecia și tu ce primești în dar.
Și cu asta, Moșul s-a urcat zâmbind în sanie și a dispărut cu reni cu tot.
Lidia a mai stat puțin în ușă, cu privirea rătăcind pe cerul întunecat, acolo unde Moșul se făcuse nevăzut. Apoi i-a venit o idee. A desfăcut cutia cea mare de sub brad, pe care tocmai o primise. Era plină cu jucării. A golit-o, apoi a fugit în cameră ei și a umplut-o cu jucării de pe raft. Multe jucării cu care nu se jucase nici măcar o data. S-a încălțat și a fugit cu uriașul cadou până la casa unde văzuse fetița cea slabă.
S-a furișat înăuntru (acum știa de la Moș Crăciun cum să facă asta) și a lăsat cutia sub brad. Apoi a plecat fericită acasă.
Deși anul acela nu primise tot ceea ce scrisese pe lista Moșului, Lidia a simțit că primise cel mai frumos cadou de Crăciun din viața ei!