autor:Alex
versiune audio: Alexandra Tănăseascu, Andreea și Daniel
Dragi copii,
Incredibila poveste pe care v-o spun astăzi pornește de la faptul că un băiețel de 9 ani pe nume Carl nu prea voia să facă nimic de unul singur. Găsea tot felul de motive pentru care mami ori tati ar fi trebuit să-l ajute.
De exemplu:
Sau
Sau
Cam așa stăteau lucrurile și pe cuvânt că nu era vina lui Carl. Părinții îl ajutaseră la orice încă de când era foarte mic și o tot făcuseră până crescuse. Așa se face că băiatul nu voia acum să se îmbrace singur, să mănânce, să se spele, să-și facă temele, să-și strângă jucăriile, hainele, patul, nimic. Nimic nimic nimic. Nu că nu ar fi putut, ci pentru îi era mult mai ușor să fie ajutat.
Dar părinții știau că s-ar putea descurca foarte bine și singur dacă ar vrea. Își dăduseră seama că nu îi fac băiatului niciun bine dacă va aștepta tot timpul ajutorul cuiva, indiferent de ce ar avea de făcut. În viață nu e ca acasă la mama și la tata, să știți, fiecare trebuie să se descurce, să-și pună mintea la contribuție, să găsească soluții. Ba, mai mult, să îi ajute pe alții atunci când poate.
Dar să revenim la problema principală. Carl trebuia să găsească pe cineva să facă toată treaba în locul lui. Și cum avea o minte brici (vă explică părinții ce înseamnă asta) a găsit o solute destul de repede. Nu demult văzuse la televizor o reclamă despre un robot care face orice îi spui să facă. Perfect pentru dorințele lui Carl! Dar băiatul și-a dat seama că părinții nu îi vor cumpăra niciodată așa ceva.
Soluția era… Moș Crăciun.
Da, urma să vină Moș Crăciun. Și, bineînțeles, Moș Crăciun nu avea cum să îl refuze. Carl fugi repede spre bucătărie, acolo unde pusese în geam scrisoarea în care trecuse frumos cadourile dorite. Deși în ultimele zile fusese cam îngrijorat că Moșul încă nu îi luase scrisoarea, acum spera să nu o fi făcut ca să mai adauge o dorință. Ajunse la bucătărie și…pfiuuuuu… ce bine, Moșul nu luase încă scrisoarea.
Carl o despături cu grijă și la finalul listei lungi cu jucării scrise:
Dragă Moșule, aș mai dori un robot care să facă orice îmi doresc. Adică să zică doar „Bine, fac orice îmi spui”. Mulțumesc.
Carl.
Împături scrisoarea la loc și o puse cu grijă în geam.
Treaba era ca și rezolvată. Moșul îi va aduce robotul, iar când părinții îi vor spune să facă ceva el îl va pune pe robot să facă. Apoi le va spune părinților că el a făcut totul iar ei vor fi mulțumiți. N-aveau cum să știe că robotul făcuse tot ce trebuie pentru că ei nu nu îi citiseră niciodată scrisorile lăsate în geam pentru Moș Crăciun.
În seara de ajun Carl a adormit cu greu, a doua zi s-a trezit de cum s-a luminat afară și a fugit la brad. Îndată ce a ajuns lângă el s-a oprit dezamăgit. Nu erau multe cutii, pungi și pachete ca de obicei. Era un singur pachet, mare ce-i drept. Și un plic. Rupse repede ambalajele de pe cutia cea mare, o deschise și…DAAAAAA, în ea era robotul dorit. Măcar atât… Robotul ăsta va face orice dorește, el nu va mai trebui să facă nimic. Nici măcar să se spele pe dinți de unul singur.
„Dar oare ce-i în plic?”, se întrebă Carl. „Ia să văd!” Desfăcu plicul nerăbdător și găsit în el o hârtie. De fapt o scrisoare. Scrisă cu cerneală albastră. Niște litere ciudate, parcă luate dintr-o carte veche, așa cum Carl văzuse la muzeul de istorie. Băiatul își băgă vârful limbii între dinți și citi așa:
Dragă Carl,
Sunt Moș Crăciun. Nu ți-am adus alte cadouri pentru că robotul este incredibil de scump. E magic. Așa cum ți-ai dorit face orice îți dorești însă nu mai mult decât ai putea face și singur dacă nu ai fi un pic… leneș. Dar mare atenție: robotul se va deregla dacă nu îl pui la încărcat în fiecare seară ca să aibă energie, trebuie să îl ștergi de praf ca să nu i se blocheze circuitele și are nevoie de ulei odată la 3 zile. Altfel se va strica. Iar dacă se va întâmpla asta te anunț cu regret că în viitor nu îți mai aduc cadouri. Le voi duce copiilor care au grijă de ce primesc. Și încă un lucru important: să nu le spui părinților că robotul face lucruri în locul tău. S-ar supăra pe mine. Ar trebui să te încurajez să faci singur tot ce poți, nu să fi leneș. Parcă am mai scris o dată asta… Și iartă-mă că te-am făcut leneș de trei ori deja, dar ești cam leneș. Ups, am scris de 4 ori leneș… Acum de 5…Gata,
Semnat,
Moș Crăciun.
„Leneș?!?!?! Eu??????”, se supără Carl. Dar se liniști repede amintindu-și că Moș Crăciun e magic și e foarte posibil să-l vadă. „Eeee, asta e, bine că am robotul!”
Fluierând, Carl scoase robotul din cutie și îl duse în camera lui. Tocmai se pregătea să îi ceară ceva când apărură mami și tati.
Nu i-au ieșit însă bine părinții din camera că i-a și spus robotului:
Ochii robotului se aprinseră, capul i se întoarse spre Carl iar apoi o voce metalică spuse:
Apoi cu o viteză uluitoare strânse toate piesele din cameră. Carl era cum nu se poate mai încântat.
Se mișcă prin camera băiatului ca o furtună, nu alta, și făcu o ordine mai ceva ca într-o farmacie. După care veni în fața lui Carl și îi spuse:
Își luă ghiozdanul și ieși val-vârtej pe ușă. La ore nu se gândi decât ce ușoară va fi viața lui de acum încolo pentru că nu trebuia să facă nimic. Când cursurile s-au terminat o lua la fugă spre casă ca să verifice dacă robotul făcuse ce îi ceruse. Mami și tati urmau să se întoarcă doar peste vreo două ore. Intră în bucătărie și rămase cu gura căscată de mirare. Totul era vraiște. Florile din ghivecele de la geam fuseseră mutate cu tot cu pământ în chiuveta de spălat vase, mâncarea din frigider era așezată pe pervazul geamului iar vasele și cănile fuseseră băgate în frigider, în locul mâncării.
În sufragerie era o dezordine totală. În dormitorul părinților la fel. Dar în camera lui era cel mai rău. Toate piesele de lego erau vărsate pe jos, hainele scoase din dulap, cărțile aruncate din blibliotecă, caietele și creioanele scoase din sertarele biroului, jucăriile vărsate din cutii.
Iar în baie…cânta cineva. Carl se sperie. „Hoțiiiiiiiiiiiii!!!” își spuse el. Însă recunoscuse imediat vocea. Era metalică, zornăită, de robot. „Duit! Duit cântă!”, își spuse și fugi în baie. Când intră îl văzut pe robot în cada goală, ținând în mână sticla cu șampon. Luă o gură zdravănă din ea, ochii i se învârtiră în cap și începu să cânte:
Hai dă-i bătaie, DJ Vasile,
Se-nvârteşte roata,
O să fie pâine!
Se-nvârteşte roata morii,
O să fie pâine,
Hai dă-i bătaie, DJ Vasile!
Se-nvârteşte roata morii,
O să fie pâine,
O să fie ploaie, o să fie mâine, măi!
Lui Carl nu-i venea să creadă ce vede. Robotul părea..dereglat. Ciudat. Nu se comporta normal ci cum auzise el că fac adulții care beau prea mult alcool. Oamenii beți. Da, Duit părea beat! Băuse șampon, se îmbătase și cânta. Ca să nu mai spun că făcu și un gest nu foarte frumos: deschise gura mare și scoase un râgâit sonor. Baloane de săpun i se ridicară din gură spre tavanul băii și Duit începu să râdă.
Robotul îi privi și răspunse:
Carl nu mai știa ce să-i spună robotului. Își dădea seama că tot ce se întâmplase era vina lui. Dacă i-ar fi dat lui Duit ulei atunci când ceruse, robotul și-ar fi văzut de treabă și nu ar fi întors casa pe dos. Of… Lenea asta… Ce o să spună mami și tati când se vor întoarce acasă de la serviciu? Peste doar 2 ore urmau să ajungă…Carl își dădu seama că are urgent nevoie de ajutorul lui Duit. Fără el nu ar fi putut face ordine.
Mai spuse robotul și se descărcă de tot. Rămase nemișcat în cadă, cu sticla de șampon în mână.
„Vaaaai, ce mă fac?”, își spuse Carl. Mama și tata își vor da seama că nu voiam să fac nimic iar Moș Crăciun se va supăra și nu o să mai îmi aducă nimic niciodată pentru că l-am stricat pe Duit…Of, lenea asta…dacă nu mi-ar fi fost lene nu s-ar fi întâmplat nimic…”
Carl își dădu seama că nu mai are de ales, nu mai poate găsi nicio scuză, trebuie să facă ordine în casă. Repede. Și să încerce să îl repare pe Duit. Îl ridică cu grijă din cadă, desfăcu rezervorul unde ar fi trebuit să-i toarne ulei și văzu că e plin de șampon. Îl goli, îl curăță, îl spală cu o cârpă umedă și îi șterse cu o cârpă uscată și moale toate încheieturile. În final îi turnă ulei proaspăt și îl așeză la încărcat într-o poziție comodă. Robotul parcă dormea.
Băiatul se uită de jur împrejur prin casă. Se întrebă de unde să înceapă să facă ordine. I se părea că nu va reuși niciodată să strângă tot până se întorceau părinții. Dar… trebuia să încerce. Își strânse pentru început piesele de lego și le așeză în cutia lor. Apoi cărțile, caietele, hainele, jucăriile. Când termină totul își privi camera. Era…frumoasă. Și, culmea, se simțea bine. Nu era obosit deloc. Ba chiar era mândru. Mândru că o făcuse de unul singur. Și parcă asta îi dădu putere. Sentimentul că poate face singur lucruri, fără ajutor, era ca o uriașă baterie care îi dădu lui Carl energie. Băiatul fugi în bucătărie și puse mâncarea la loc în frigider, cănile și vasele în dulapurile lor iar plantele cu tot cu pământ le așeză cu grijă în ghivecele din geam. Le puse și apă. Trecu la sufragerie, continuă cu dormitorul părinților, scutură pernele și, nu o să credeți, șterse și praful de pe podele cu mopul. Cu cât făcea mai multe era tot mai bucuros. Nu numai că strînsese tot ce deranjase Duit dar făcu și multe lucruri în plus. Era tare tare mulțumit de el și regreta scuzele pe care le inventase ca să nu facă lucruri. Își dădu seama cât de mulțumiți ar fi părinții de el dacă i-ar ajuta tot timpul. Ați înțeles, da? Nu numai să-și facă treaba lui ci să-I și ajute! Da, îi va ajuta cu tot ce va putea, doar și ei l-au ajutat atâta vreme pe el. Acum era mare, era puternic, părinții se vor putea baza pe el la tot mai multe lucruri.
Zâmbi. Era obosit dar îi venea să zâmbească cu gura până la urechi. Însă își aduse aminte de Duit. Că îl stricase. Îi părea atât de rău pentru robot și pentru că îl supărase pe Moș Crăciun.
Dar chiar atunci auzi vocea Moșului.
Înțepeni. „Moșul!!! Moșu e în casă! Moșul îmi vorbește! Dar unde o fi?!”
Carl fugi în camera lui și îl văzut pe Duit în picioare. Funcționa și îi vorbea cu vocea lui Moș Crăciun.
Mai spuse Moșul iar apoi ochii robotului se stinseseră. Duit devenise doar un simplu robot.
Chiar atunci ușa de la intrare se deschise și în casă intrară mami și tati. Carl le sari fericit în brațe. Părinții priviră casa care strălucea de curățenie și se uitară mirați spre băiat:
Cu ochii strălucind de bucurie băiatul răspunse:
Mai și tati îl îmbrățișară din nou și îi spuseră:
Sărbători Fericite tuturor!