Ţara Leneşilor

autor:Cristina
versiune audio: Oana Andoni

Ti-a placut aceasta poveste?  Recomanda si prietenilor tai:    share on facebook

Odată demult, undeva în lume, exista o ţară care se numea Ţara Leneşilor. În acel loc nimeni nu trebuia să facă nimic. Niciodată. Oamenii nu munceau, copiii nu mergeau la şcoală iar animalele stăteau toată ziua cu burta la soare.
Părinţilor nu le pasă deloc ce fac copiii lor. Aşa că cei mici mâncau când aveau chef, făceau ce voiau toată ziua şi se culcau noaptea târziu. Nu făceau niciodată ordine în camerele lor şi se spălau foarte rar. Pentru că le era lene.
Oamenii din Ţara Leneşilor nu erau nici foarte deştepţi. Le era prea lene să înveţe şi oricum nu aveau cărţi pentru ca nu avea cine să le tipărească. Ce mai, nu-şi foloseau mintea mai deloc.
Cel mai leneş şi cel mai prost din ţară era, cum altfel, Împăratul Mână Lungă. I se spunea aşa pentru că de lene nu îşi mişca niciodată mâinile. Iar acestea se lungiseră până la pământ. Când devenise impărat dăduse o singură lege: să nu existe nicio lege în ţara lui. Oamenii s-au bucurat atunci, crezând că vor fi mai fericiţi nefăcând nimic. Dar nu a fost deloc aşa. Să vă spun de ce:
Magazine nu existau, pentru că nu existau vânzători şi oricum nu ar fi avut ce vinde pentru că nimeni nu muncea şi nu existau produse. Aşa că oamenii mâncau fructe de pădure ori peşti din râu, beau apă din izvoare şi se îmbrăcau cu nişte cârpe ce ţineau loc de haine. Trăiau în scorburi şi peşteri iar noaptea dormeau pe nişte grămăjoare de iarbă uscată. Jucării nu existau şi nici vorbă de poveşti ori de desene animate. Cine să le facă dacă nimeni nu muncea?!
Oamenii erau slabi, înfometaţi, plictisiţi şi murdari. Când unul dintre ei avea vreo problemă mergea la împărat, să-l ajute. Împăratul îl privea plictisit, căsca, se scărpina şi apoi ridica neputincios din umeri. Îi era prea lene ca să-i pese. Omul pleca înapoi în scorbura lui mai supărat şi cu problema nerezolvată.
Oamenii erau atât de proşti încât nici nu îşi dădeau seama cât sunt de nefericiţi.
Într-o zi însă Împăratul Mână Lungă s-a îmbolnăvit. Pentru că nu existau doctori în ţară nimeni nu ştia cum să îl ajute. Împăratul a dat ordin ca cineva să-I caute un doctor sau un medicament. Pentru prima dată după multă vreme îi păsa de ceva…De el!
Dar acum era rândul supuşilor să nu le pese de el. În plus, nu plecaseră niciodată din Ţara Leneşilor, de lene, de ce s-o facă tocmai acum?! Împaratul le-a poruncit atunci să tragă la sorţi şi uite aşa s-a decis că cel ce trebuia să-I aducă leacul salvator era un baieţel de 10 ani. Nici el nu avea niciun chef s-o facă, dar nu avea de ales. Oftând nemulţumit, şi-a luat nişte fructe pentru drum şi a plecat în căutarea unui leac.
Multe zile i-au trebuit băieţelului să iasă din Ţara Leneşilor. Drumul nu era lung, dar copilul mai mult stătea decât mergea pentru că obosea foarte repede. Imediat ce a ieşit din ţară a avut o mare surpriză: a dat de un drum făcut din pietre albe care l-a dus direct într-un orăşel, aşa cum băieţelul nu credea că poate exista: erau acolo case colorate, aşezate frumos una lângă alta. Iar fiecare casă avea o curte frumos ingrijită. Erau magazine de tot felul, şcoli, spitale , restaurant şi locuri de joacă. Oamenii mergeau repede pe stradă, erau imbrăcaţi în haine curate iar copiii se jucau veseli cu tot felul de jucării colorate.
În momentul în care a pus piciorul în orăşel, băieţelul a ştiut că acolo vrea să traiască. Nu mai simţea nici oboseală, nici lene şi nici supărare. Doar dorinţa de a rămâne în acel loc atât de minunat.
Nişte oameni buni l-au văzut pe stradă, slab şi îmbrăcat în cârpe. L-au dus repede la ei acasă, l-au spălat, i-au dat o supă caldă şi apoi l-au culcat in cel mai moale pat din lume. Ba, înainte de culcare i-au citit chiar şi o poveste. Prima pe care el o auzise vreodată.
În acea noapte băieţelul a dormit mai bine ca niciodată şi s-a trezit plin de putere. A fost foarte fericit când a auzit că oamenii aceia drăguţi vor să îl trimită într-un loc numit “şcoală”, unde poate învăţa lucruri multe. La şcoală nu numai că a învăţat fel de fel de lucruri noi, ci şi-a făcut şi un prieten. După şcoală băieţelul s-a întors la casa familiei care îl adăpostise cu atâta drag. Zilele au trecut repede una după cealaltă iar băieţelul era atât de fericit încât uitase de medicamentul Împăratului. Îi era însă dor de părinţii lui.
Între timp, în Ţara Leneşilor, toată lumea îl aştepta. Împăratul Mână Lungă se simţea tot mai rău. Dar cum copilul nu s-a mai întors, oamenii au început să îl uite. Nu şi părinţii lui care îi duceau lipsa chiar dacă nu le păsa de nimic altceva. Până la urmă şi-au învins lenea şi au plecat să îşi caute copilul. Împăratul a aflat că pleacă şi le-a poruncit şi lor să îi aducă medicamentul.
Când şi-au reîntâlnit copilul, oamenii l-au recunoscut cu greu. Era curat şi frumuşel, vesel şi sănătos, învăţase să scrie, să citească, să cânte şi să deseneze. L-au îmbrăţişat şi au decis să nu se mai despartă de el niciodată, chiar dacă asta însemna să muncească. Şi uite aşa au uitat şi ei de medicamentul împaratului Mână Lungă…
Iar Împăratul era tot mai bolnav. Supuşilor săi nu le prea păsa de boala lui dar erau tot mai interesaţi de ce s-a întâmplat cu cei care au plecat şi nu s-au mai întors.
Parcă se treziseră din amorţeală. “Unde or fi? De ce nu mai vin?” – se întrebau ei.
Curiozitatea a început să învingă lenea şi rând pe rând au plecat să caute familia dispărută. Pe măsură ce ajungeau în orăşelul vesel decideau să rămână acolo şi să înceapă o nouă viaţă, mai bună.
Nu după multă vreme nu mai era nimeni în Ţara Leneşilor. Doar împăratul, care rămăsese singur cuc. Mână Lungă nici măcar nu se gândise să plece în căutarea supuşilor săi sau a unui doctor. Părea că lenea lui cea mare îi va aduce sfârşitul. Şi chiar aşa ar fi fost daca nu şi-ar fi amintit de el… Ghiciţi cine! Da, chiar el, băieţelul de 10 ani care plecase primul în căutarea medicamentului. Devenise unul dintre cei mai isteţi copii din orăşel, era prietenos, atent cu cei din jur, îi ajuta tot timpul pe cei ce aveau nevoie de el. Băieţelul a făcut rost de medicament şi s-a întors în Ţara Leneşilor. A intrat timid în palatul Împăratului Mână Lungă. Era pustiu. Ajuns în sala tronului l-a văzut pe Împărat. Nemişcat, îşi ţinea ochii plecaţi iar mâinile îi atârnau până pe podea. Abia mai respira. Copilul i-a întins medicamentul, cu mâini tremurătoare.
Împăratul a ridicat cu greu ochii şi l-a privit nedumerit. Nu ştia ce se întamplă. Ce îmi intinde oare, ce are acolo?! Împăratul nu putea să-şi dea seama, ba mai degrabă nu-i venea să creadă că băieţelului îi pasă de el!
Dar bunătatea copilului l-a scos parcă din amorţeala în care stătuse ani de zile. Şi-a ridicat cu greu o mână lungă, l-a mângâiat pe băieţel pe cap şi i-a zis.
– Mulţumesc.

Şi uite aşa bunătatea băieţelului a salvat viaţa împăratului. Ce s-a întâmplat apoi cu el, cu împaratul? După ce s-a însănătoşit s-a mutat şi el în orăşel. Acolo nu a mai fost împărat ci un om simplu dar fericit. Şi sănătos.

Povesti Noi

Vezi toate Povestile