Alina Dumitrescu Mavru – „Plăcinta cu brânză”

placinta cu branza 2
magnetic
magnetic 2
sad
scaunele
scara
camera
fotoliu
cufar


Primii pași spre lumea artei:

Prima data cand am pus mâna pe un set de culori aveam 3 ani. Eram in vizită la vecinii care aveau apartamentul chiar sub al nostru. Vecina, care ne era ca o bunică, a fost prima mea legătură cu arta. Nu pot uita cum priveam fascinată portretele pe care le făcea. Tot aceasta doamnă mi-a dăruit și prima mea trusă de acuarele. Trusa a fost ronțăită (la propriu) de fratele meu mai mic înainte de a o putea testa.

Susținută, la început de drum:

Părinții mei m-au susținut în absolut orice decizie am luat în viață. Nu și-au dorit pentru mine funcții importante ci să-mi aleg singură drumul, să fac cu plăcere orice aș face.

Probleme?

La sfârșitul liceului am avut o expoziție de grup în care am folosit o parte din colecția de bancnote vechi a tatălui meu… Pe care am pictat în toate tehnicile ce mi-au trecut prin cap. La momentul respectiv întâmplarea nu a fost foarte amuzantă, însă acum tabloul stă la loc de cinste în casa alor mei și ne amintim cu plăcere de acele momente.

Se poate trăi din artă in Romania?

Se poate trăi, dacă arta este aplicată în orice mod posibil și nu neapărat doar prin intermediul tablourilor. Eu pictez mobilier, pe ceramică, realizez picturi murale. Practic orice suport poate fi punctul de plecare în exprimarea creativității mele.

Condițiile optime pentru ca o lucrare să iasă așa cum îți place?

Inspirație, suport interesant de lucru, cafea.

Ce carte ilustrată de povești îndrăgești tu cel mai mult?

„Fabule”, de Lev Tolstoi. Am crescut cu aceste mici povestiri și aș putea să reproduce oricând ilustrațiile acelei cărticele care mi-a colorat copilăria.

Care este artistul pe care îl admiri cel mai mult?

Sunt mulți artiști care mă inspiră și pe care îi apreciez însă Jean-Michel Basquiat este cel mai apropiat de stilul de exprimare pe care îl iubesc.

Care e tehnica ta preferată?

Colajul, peste care imi place sa intervin în diverse tehnici de lucru.

Care e povestea ta preferată?

Mica Fărâmică a fost povestea mea preferată in copilărie. Era o poveste preluată din folclorul rusesc. Abia aștept să o pot povesti și copiilor mei.

De ce crezi că e bine ca celor mici să li se citească povești?

Îi ajută să își dezvolte imaginația și pot visa la nesfârșit.

Crezi că poveștile clasice (Grimm, Ispirescu, Andersen, etc) rămân „valabile” ori e nevoie ca poveștile să se transforme odată cu lumea?

Cred că poveștile clasice ar trebui alternate cu cele actuale. Din fiecare poveste copilul poate învăța ceva.

Care e lucrarea făcută de tine la care ții cel mai mult?

Nu pot să spun că am o lucrare preferată. Pun foarte mult suflet în tot cee ace fac și îmi este greu să mă atașez doar de o lucrare. Fiecare are povestea ei pe care o îndrăgesc. E ca și cum aș alege pe care dintre copii (acum am doar unul) îl iubesc mai mult. Practic iubirea se împarte în mod egal.

Ai vreun proiect de suflet pentru viitor?

În prezent dezvolt un concept care îmi e foarte drag și le este dedicat tot copiilor. Mai exact realizez picture magnetice interactive. Sunt de părere că un copil se dezvoltă prin prezența culorilor și a poveștilor în viața lui. Eu exact asta încerc să fac. Îi dau copilului ocazia să își creeze propriile povești.

Unde putem afla mai multe despre picturile magnetice?

Pe pagina de facebook dedicată, Picturi Murale Magnetice.

Mai ai și alte proiecte?

Da, sunt o mamică ocupată care se imparte intre copil si alte 3 proiecte de suflet pe care le “cresc” în paralel:
Amenajari de interioare, detalii aici: www.mindmadedesigns.ro
Mobilier pictat, recondiționare/personalizare mobilier, aici: Facebook Mobilierpictat
Și pictură murală pentru orice tip de spatiu, aici Facebook Pictura-murala


VEZI TOTI ILUSTRATORII

Povesti Noi

Vezi toate Povestile