Când eram eu mică, mică, aproape cât o Degețică (povestea mea preferată) și până să învăț să descopăr lumea asta mare, mama era sursa poveștilor și pildelor. Și povestea atâââât de frumos despre Fetița cu Chibrituri, sau despre Pantofiorii Roșii, sau despre Crăiasa Zăpezilor... Apoi, au venit la rând istoriile despre Fulg de Nea, despre Olt și Mureș sau despre Zăganu, ori Mamaia și Constanța. Și, într-o zi, când fetița s-a mărit, mama a început să uite. Și mi-a spus: "Uite, povestea asta are un final minunat! N-ai vrea să-l citești? Mama a uitat. Apoi îmi povestești tu mie." Și așa am început să deprind gustul cititului. Lumea aceea nu m-a părăsit niciodată. Și nici dragul de a povesti.
